Raiul este iertare!
La Duminica izgonirii lui Adam din Rai, să punem cuvânt bun de învățătură și îndreptare: să învățăm valoarea postirii cerută omului de către Dumnezeu încă din Rai și să ne pocăim, asumându-ne consecințele păcatelor noastre, cerând iertare în scaunul de spovedanie și primindu-L pe Dumnezeu în noi, sub forma Pâinii și a Vinului, a Trupului și Sângelui Mântuitorului, Care S-a adus Jertfă de ispășire a păcatelor întregii umanități.
Dumnezeu l-a creat pe om ca unitate, dar păcatul l-a scindat, l-a separat. În marea Sa dragoste, Fiul S-a întrupat și ne-a readus putința unității spirituale harice. În grădina Ghetsimani, Mântuitorul S-a rugat Tatălui pentru unitatea noastră, însă numai la cea de-a doua venire minunată a Mântuitorului în lume, dorința Lui va fi împlinită, El va fi “totul în toate” (I Corinteni 15, 28).
Dumnezeu va fi “totul în toate”, nu în Ființa Sa, ci prin energiile Sale, adică prin har sau lumină necreată “strălucirea inefabilă a naturii celei una în trei ipostase” (Sfantul Grigorie Palama, Tomul aghioritic).
Prin harul eshatologic omul va cunoaște, după putința dragostei lui, tainele cele ascunse ale Împărăției și Dumnezeirii. Unirea dintre om și Dumnezeu ființează prin har. Dragostea dumnezeiască cuprinde toată făptura. Cerul nou și pământul nou se umplu de slava lui Dumnezeu.
Unitatea străbate sobornicitatea. Întrepătrunderea dumnezeiască se face și a oamenilor, prin harul Duhului: “Ce har nepătruns !
Iubirea cu care Dumnezeu și Tatăl a iubit pe Unul-Născut Fiul Lui, aceeași, spune, va fi în noi și Însuși Fiul lui Dumnezeu va fi întru noi. Și pe drept cuvânt !
Căci odată ce s-a făcut rudenie cu noi prin trup și ne-a făcut pe toți rudenii ale Lui.
De altfel, o dată îndumnezeirea împărtășită nouă prin comunicare este netăiată și nedespărțită, e numaidecât de trebuință ca și noi, cei ce suntem părtași nedespărțiți la ea într-un singur Duh, să fim un trup cu Hristos” (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, Filocalia vol. 6, traducere de Pr. Prof. Dr. D-tru Stăniloae, Editura Harisma, Bucureşti, 1977, pp. 141-142).
Biserica în ziua a opta este Biserica – Mireasă, care se unește în zi de sărbătoare a Duminicii Învierii cu Mirele ei iubit. Ea este participantă la Schimbarea la Față, la lumina Învierii, la slava Înălțării, la Parusia Domnului.
Ea este noul Ierusalim, pământ nou și cer nou. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Dumnezeu a pus, în inima omului, dorul după Dumnezeu. Dorul după îndumnezeire, după gustarea cea veșnică a iubirii dumnezeiești, se adapă în izvorul cel curgător de apă vie al Bisericii.
Creștinul suie Golgota cu Hristos Domnul, ca împreună cu El să se facă părtaș Învierii și apoi, împreună șezător cu Acesta de-a dreapta Tatălui și moștenitor al vieții veacurilor ce va să vie.
Aceasta este vederea cea din lăuntru, la care suntem chemați să punem început, în rugăciune, post, milostenie.
Micii iconari sunt iar împreună și aduc slavă lui Dumnezeu prin munca și priceperea lor.
Fiecare vrea să contribuie prin darul său, la bucuria și atingerea obiectivului stabilit, banii obținuți din vânzarea icoanelor pe sticlă vor fi folosiți pentru plata excursiei promise, ca răsplată a efortului și rezultatelor bune la disciplina Religie, fiind stabilită pe data de 25 mai.
Prof.dr. Viorica Sîrbu, Școala Gimnazială Nr. 56
