Decalogul Noului Testament – lege morală pentru credincioşii simpli
Sfântul Grigorie Palama (+1359), cinstit de Biserica Ortodoxă pe 14 noiembrie, a alcătuit, în anul 1355, un mic rezumat al moralei creştine întemeiat pe cele Zece Porunci ale Vechiului Legământ cu scopul de a arăta cum, transformate de realitatea Întrupării Domnului Iisus Hristos, aceste porunci se adaptează Noului Testament. La porțile Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și în ziua pomenirii Sfântului Grigorie, vă oferim o hrană duhovnicească necesară pe drumul ce se așterne acum înaintea inimilor doritoare de isihie sau liniște și comuniune cu Dumnezeu
1. ,, Domnul Dumnezeul tău, Domnul unul este”[Deuteronom 6,4], Cel cunoscut în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt: în Tatăl nenăscut, în Fiul născut fără început, fără timp şi fără patimă ca un Cuvânt [al Lui], Care ungând apoi prin Sine Însuşi firea luată de la noi S-a numit Hristos [Unsul]; şi în Duhul Sfânt ieşit şi El din Tatăl dar nu prin naştere, ci prin purcedere.
Acesta este singurul Dumnezeu, acesta este Dumnezeu Cel adevărat, Domnul Cel Unul într-o treime de ipostase, nedivizat însă prin fire, voinţă, slavă, putere şi activitate, şi prin toate cele în care se recunoaşte Dumnezeirea.
„Pe El singur să-L iubeşti. Lui singur să-I slujeşti din tot cugetul tău, din toată inima ta şi cu toată puterea ta. Și să fie cuvintele poruncilor Lui în inima ta, ca să le faci pe ele şi să vorbeşti de ele când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli” [Deuteronom 6, 5-7].
Să-ți aduci aminte întotdeauna de Domnul Dumnezeul tău [Deuteronom 8, 18] şi numai de El să te temi [Deuteronom/ 6, 13], să nu-L uiți pe El, nici poruncile Lui, căci așa îți va da putere ca să faci voia Lui, pentru că nimic alt ceva nu cere de la tine decât să te temi de El, să-L iubeşti şi să umbli în toate căile Lui [Dt 10, 12].
Aceasta este lauda ta [Dr 10, 21], Acesta este Dumnezeul tău. Să nu auzi vorbindu-se de impasibilitatea şi invizibilitatea îngerilor mai presus de lume, sau de răutatea [diavolului] celui ce a căzut de acolo, de înțelepciunea lui rătăcită, de agerimea, iscusința lui și să crezi că ceva din acestea e demn de aceeaşi cinstire cu Dumnezeu.
Să nu priveşti la măreția cerului şi la multele forme ale mişcării lui, la strălucirea soarelui, lumina lunii, scânteierea celorlalte stele, la utilitatea pentru respirat a aerului, la fecunditatea mării şi a pământului, şi să îndumnezeieşti ceva din acestea.
Fiindcă toate sunt roabe şi creaturi ale singurului Dumnezeu, făcute din cele ce nu sunt, de Cuvântul Lui, căci ,,El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit” [Ps 32, 9].
Deci numai pe acest Stăpân şi Ziditor al universului să-L slăveşti ca Dumnezeu, de El să te alipeşti prin iubire şi Lui să te căieşti ziua şi noaptea pentru păcatele cele de voie şi cele fără de voie.
Pentru că este îndurător şi milostiv, îndelung-răbdător și mult-milostiv [Ps 102, 8] şi veşnic făcător de bine, Care a făgăduit şi dă celor ce-L cinstesc şi I se închină şi iubesc şi păzesc poruncile Lui o Împărăţie cerească şi veşnică, o viață fără dureri, o viață veşnică şi lumină spre desfătare neînserată.
Dar este şi un Dumnezeu gelos [Ieșire 20, 5], un judecător drept şi un răzbunător înfricoșător, Care aduce asupra celor ce nu-L cinstesc şi nu se tem de El şi care nu țin poruncile Lui pedeapsă veşnică, foc nestins, durere neîncetată, chin nemângâiat, veşmânt de beznă lipsită de orice licărire, loc întunecos şi cu chinuri, scrâşnire vrednică de plâns a dinților [Matei 8, 12],
viermi veninoşi şi neadormiți [Marcu 9, 48], pe care le-a pregătit [diavolului] întâiul rău apostat și împreună cu el tuturor celor ce au fost duşi de el în rătăcire şi au urmat lui [Matei 25, 41], necinstind pe Făcătorul lor în fapte, cuvinte şi gânduri.
2.„Să nu faci nici o asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele cele de sub pământ, ca să le slujești lor sau să le slăveşti ca dumnezei” [Ieşire 20, 4; Deuteronom 5, 8], fiindcă toate sunt creaturi ale singurului Dumnezeu care ,,în veacurile din urmă” [Evrei 9, 26] luând trup din pântece fecioresc, pe pământ S-a arătat şi cu oameni a petrecut” [Baruh 3,38] și, pătimind pentru mântuirea oamenilor, murind şi înviind, S-a înălțat cu trupul la cer şi a şezut de-a dreapta măririi în înălțime [Evrei 1, 3], trup cu care iarăşi va veni cu slavă să judece viii şi morții [2 Timotei 4, 1].
Aşadar, pentru iubirea față de El să faci icoana Celui ce S-a înomenit pentru noi şi să-ți aduci aminte prin aceasta de El şi să te închini Lui prin ea, ridicându-ți mintea prin ea spre acel cinstit Trup al Mântuitorului care şade de-a dreapta Tatălui în cer.
La fel să faci şi întipăriri ale sfinților şi să te închini lor nu ca unor dumnezei, fiindcă acest lucru este oprit cu desăvârşire, ci din pricina afecțiunii, dispoziției şi cinstirii covârşitoare față de aceia, întrucât prin icoane mintea se ridică până la aceştia, aşa cum şi Moise a făcut icoanele heruvimilor înăuntrul Sfintei [Ieşire 25, 17].
Cele din Sfânta Sfintelor erau o prefigurare a celor mai presus de ceruri, iar Sfânta purta icoana întregii lumi, iar Moise le-a numit sfinte slăvind nu creaturile, ci prin ele pe Dumnezeu Făcătorul lumii.
Aşadar, tu să nu faci dumnezei icoanele Stăpânului Hristos şi cele ale sfinților, ci prin ele să te închini Celui ce mai întâi ne-a făcut după icoana/chipul Lui pe noi, iar mai apoi a binevoit pentru negrăita Sa iubire de oameni să ia asupra Sa icoana/chipul Său din noi devenind circumscris potrivit ei.
Să te închini însă nu numai dumnezeieştii icoane [a lui Hristos], ci şi întipăririi [typos] Crucii Lui, fiindcă este semn mare şi de triumf al lui Hristos asupra diavolului şi întregii sale oştiri, pentru că, văzându-l întipărit, se înfricoşează şi fug.
Chiar şi înainte de a devenit prototip, acest tip a fost cinstit de profeți şi a făcut multe alte mari lucruri, iar la a Doua Venire a Celui spânzurat pe ea, a Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să judece viii şi morţii, va merge înaintea Lui acest mare şi înfricoșat semn al Lui cu putere şi slavă multă [Mt 24, 30].
Slăvește-l deci acum, ca atunci să priveşti la el cu îndrăzneală și să fii slăvit împreună cu el.
Să te închini încă şi icoanelor sfinților care s-au răstignit împreună cu Domnul, întipărindu-ți pe fața ta semnul crucii, şi aducându-ți aminte de părtăşia patimilor lui Hristos lucrată de aceia.
Să te închini de asemenea și sfintelor lor racle, încă și rămăşițelor osemintelor lor, fiindcă harul lui Dumnezeu nu s-a depărtat de ele, aşa cum nici dumnezeirea nu s-a depărtat de cinstitul Trup al lui Hristos la moartea Lui făcătoare de viață.
Făcând acestea şi slăvind pe cei ce L-au slăvit pe Dumnezeu şi s-au arătat prin fapte desăvârşiți în iubirea lui Dumnezeu, vei fi şi tu slăvit de Dumnezeu şi vei cânta împreună cu David zicând: „,Foarte cinstiţi de mine au fost prietenii tăi, Doamne” [Psalmul 138, 17].
3.,,Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert” [Ieşire 20, 7; Deuteronom 5, 11] jurând mincinos pentru ceva din cele pământeşti, sau dintr-o frică sau ruşine omenească ori pentru un câştig propriu; fiindcă jurământul strâmb este o tăgăduire a lui Dumnezeu.
De aceea să nu te juri deloc, ci să fugi cu totul de orice jurământ, întrucât prin jurăminte vine juruința strâmbă care înstrăinează pe Dumnezeu şi îl numără pe cel ce se foloseşte de jurământul strâmb împreună cu cei fără de lege; ci grăind adevărul în toate cuvintele tale, să le dai tăria unui jurământ.
Iar dacă s-ar întâmpla vreodată să cazi sub jurământ, ceea ce este un lucru de nedorit, dacă te-ai jurat pentru ceva din cele potrivit legii dumnezeieşti, să faci acel lucru ca pe un lucru legiuit, dar să te tragi la răspundere învinuindu-te pentru că ai jurat, făcându-ți-L prin milostenie, implorare, plângere şi zdrobirea trupului milostiv pe Hristos Care a zis: ,,Să nu juri nicidecum” [Matei 5, 34].
Dacă însă te-ai jurat pentru ceva din cele împotriva legii, vezi să nu împlinești cumva din pricina jurământului fărădelegea aceea, ca să nu te numeri împreună ucigătorului de proroc Irod [Matei 14, 7-12], ci, nerespectând acel jurământ nelegiuit, pune-ți hotar să nu te mai juri vreodată şi fă-ți-L milostiv pe Dumnezeu folosindu-te mai cu osteneală şi cu lacrimi de leacurile mai sus-zise.
4. Ziua întâi a săptămânii, care se numeşte şi ziua Domnului [Apocalipsă 1, 10], întrucât este rezervată Domnului, Care în ea a înviat din morți arătându-ne şi încredințându-ne dinainte învierea cea de obşte, [ziua] în care se va opri şi orice lucru pământesc, această zi deci să o sfinteşti [cf. Ieşire 20, 8-11; Deuteronom 5, 14-15] şi să nu faci în ea nici un lucru al vieții afară de cele strict necesare, iar tuturor celor ce sunt sub tine sau împreună cu tine să le dai liber, ca să slăviți împreună pe Cel ce ne-a câștigat pe noi prin moartea Sa şi înviind a înviat împreună cu El şi firea noastră.
Să-ți aduci aminte de veacul viitor şi să meditezi la toate poruncile şi îndreptările Domnului, să te cercetezi pe tine întru toate, ca să nu încalci sau să omiți ceva din ele, şi să te îndreptezi întru toate.
Și să stărui în ea în biserica lui Dumnezeu şi să rămâi în adunările ce se fac în ea şi să te împărtăşeşti în credinţă curată şi conştiinţă neosândită cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos, să pui început unei vieți mai riguroase, să te înnoieşti pe tine însuți și să te pregăteşti pentru primirea bunătăților veşnice viitoare.
Pentru ele să nu abuzezi de cele pământeşti nici în celelalte zile [ale săptămânii], dar în ziua Domnului, pentru a putea şedea lângă Dumnezeu, să te ții departe de toate, afară de cele de strictă necesitate şi fără de care este cu neputință a vieţui.
Căci avându-L astfel pe Dumnezeu loc al refugiului tău, nu vei trece dincolo de ele, nu te vei aprinde de focul patimilor şi nu vei ridica povara păcatului, ci aşa vei sfinți ziua sabatului [odihnei] sabatizând [odihnindu-te] și prin nelucrarea celor rele.
Iar de ziua Domnului [duminica] să legi și marile praznice [ sărbători creştineşti] legiuite, făcând şi în ele aceleaşi lucruri şi abținându-te în ele de la aceleași.
5. ,,Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta”[Ieşire 20, 12; Deuteronom 5, 16], căci prin ei te-a adus la viață Dumnezeu şi ei sunt după Dumnezeu cauzele existenţei tale.
Aşadar și tu să-i cinsteşti şi să-i iubeşti, după Dumnezeu, dacă iubirea față de ei conlucrează la iubirea lui Dumnezeu, iar dacă nu conlucrează, să fugi de ei fără ură.
Şi dacă îți sunt piedică mai cu seamă în ce priveşte credinţa cea adevărată şi mântuitoare, fiind eterodocşi, nu numai să fugi, dar să-i și urăşti, şi nu numai pe ei, ci pe toţi cei din neamul lor şi din orice altă prietenie şi legătură, [urând de asemenea] şi înseşi mădularele tale şi poftele lor şi însuşi întreg trupul tău şi afecțiunea față de patimi care vine din aceasta.
,,Căci dacă nu urăşte cineva pe tatăl său şi pe mama, pe femeia, pe copiii lui şi pe frații lui, şi însuși sufletul lui, și nu-şi ia crucea lui şi Îmi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” [Luca 14, 26-27], a zis Hristos.
Aşa să fii deci față de părinții, prietenii şi frații după trup, dar pe cei de aceeaşi credință şi care nu sunt piedică spre mântuire să-i cinstești şi să-i iubeşti.
Dacă însă aşa trebuie să fii față de părinții după trup, cu cât mai mult nu trebuie să-i cinsteşti şi să-i iubeşti pe cei care au ajuns părinții tăi după duh, care te-au schimbat şi adus de la existenţa simplă la existenţa fericită, ți-au dat luminarea cunoştinţei şi te-au învățat arătarea adevărului, te-au născut din nou prin baia renaşterii din nou [prin Botez] şi au pus în tine nădejdea învierii şi nemuririi, a Împărăţiei şi moștenirii fără altă urmare, făcându-te din nevrednic vrednic de bunătățile cele veşnice, ceresc în loc de pământesc, veşnic în loc de vremelnic, fiu şi învăţăcel nu al unui om, ci al Dumnezeu-omului Iisus Hristos, Care ți-a dat Duhul înfierii [Romani 8, 15] şi Care zice: „Să nu numiți părinte şi învățător pe nimeni de pe pământ, căci unul este Părintele şi Învățătorul vostru, Hristos” [Mt 23, 9-10]?
Aşadar, datorezi toată cinstea şi dragostea părinților duhovniceşti, întrucât cinstea dată lor urcă la Hristos şi Preasfântul Duh, întru Care ai primit înfierea și la Tatăl de la Care îşi trage numele ,,orice paternitate în cer şi pe pământ” [Efeseni 3, 15].
Sârguieşte-te să ai toată viața un părinte duhovnicesc şi lui să-i vesteşti orice păcat şi orice gând, şi de la el să iei vindecarea şi iertarea, fiindcă lor li s-a dat puterea de a legea şi dezlega sufletele şi toate câte le leagă ei pe pământ vor fi legate şi în cer, şi toate câte le dezleagă ei pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri [Matei 18, 18], fiindcă de la Hristos au primit har şi această putere.
De aceea să le fii ascultător şi să nu li te împotrivești în cuvânt, ca să nu-ți pricinuieşti pierzanie sufletului tău; căci dacă cel ce se împotrivea în cuvânt părinților după trup în cele care nu erau oprite de legea dumnezeiască erau pedepsiți cu moartea după Legea [lui Moise; Ieşirea 21, 16], cum cel care se împotrivește în cuvânt părinților săi după duh nu va alunga Duhul lui Dumnezeu şi nu-şi va pierde sufletul său?
Pentru aceea sfătuieşte-te şi ascultă până la sfârşit de părinții tăi după duh, ca să-ți mântuiești sufletul tău şi să te faci moştenitor al bunătăților celor veşnice şi nestricăcioase.
6.,,Să nu desfrânezi„[Ieșire 20, 14; Deuteronom 5, 18], ca nu cumva în loc de să devii mădular al lui Hristos, să devii mădular al unei desfrânate [1 Corinteni 6, 15], să te tai de Trupul dumnezeiesc şi să fii aruncat în gheenă. Căci dacă o fiică de preot care desfrâna cu cineva era arsă potrivit Legii [lui Moise] în foc [Levitic 21, 29], ca una care l-a făcut de ruşine pe tatăl ei, cu cât mai mult va fi vinovat de osânda cea veşnică cel ce alipeşte de Trupul lui Hristos o asemenea întinăciune?
Ci dacă îți este cu putinţă [Matei 19, 12], practică fecioria, ca să poți fi întreg al lui Dumnezeu şi să te lipeşti de El printr-o jubire desăvârşită, şezând lângă El încă toată viaţa, îngrijindu-te nescindat de griji de cele ale Domnului [1 Corinteni 7, 35], anticipând viața viitoare şi vieţuind ca un înger al lui Dumnezeu pe pământ.
Fiindcă lor le este proprie fecioria [Matei 22, 30] şi lor li se aseamănă cu trupul, după putință, cel ce se alipeşte de feciorie, sau mai degrabă se aseamănă înainte de toate Tatălui Care a născut mai înainte de toți vecii în feciorie [pe Fiul], şi [Fiului] Care la început a ieşit prin naştere ca o fecioară dintr-un Tată feciorelnic, iar la veacurile de pe urmă s-a născut cu trup dintr-o Fecioară Mamă, şi Duhui Care a ieşit în chip negrăit numai din Tatăl nu prin naştere, ci prin purcedere.
Cu Dumnezeu se aseamănă şi se uneşte în nuntă nestricăcioasă cel ce şi-a ales adevărata feciorie şi este feciorelnic la suflet şi la trup, împodobindu-şi toată simțirea, rațiunea şi gândirea cu frumusețile fecioriei.
Iar dacă nu-ți alegi fecioria şi nu făgăduieşti lui Dumnezeu acest lucru, îți este îngăduit după lege în Domnul să ai o singură femeie, şi numai cu aceasta să locuieşti împreună în casă şi să o ai ca un vas al tău în sfințire [1 Tesaloniceni 4, 4], abținându-te din toată puterea de la femeile străine.
Te vei putea însă reține desăvârşit de la acestea, dacă te vei păzi de întâlnirile cu ele la vreme nepotrivită, dacă nu te vei bucura de cuvintele şi auzirile desfrânate, şi nu te vei obişnui să privești cu curiozitate indiscretă la frumusetea fețelor, căci ,,cel ce s-a uitat la o femeie ca să o poftească a şi făcut adulter cu ea în inima lui” [Matei 5,28] şi prin aceasta este necurat față de Hristos Care vede în inimă [1 Regi 16, 17], iar de aici nenorocitul ajunge negreşit şi la lucrarea ruşinii prin trup.
Şi ce vorbesc de desfrânare şi adulter şi de toate urâciunile ce sunt în trup prin fire? Căci de la privirea cu curiozitate la frumuseţea trupurilor omul este târât în chip destrăbălat spre neruşinările împotriva firii.
Tu însă, tăind de la tine însuți rădăcinile cele amare, nu vei purta roade aducătoare de moarte, ci vei rodi neprihănirea şi sfințirea care este în aceasta, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu [Evrei 12, 14].
7.,,Să nu ucizi” [Ieşire 20, 15; Deuteronom 5, 17], ca să nu cazi din înfierea Celui ce face vii pe cei morți, şi să te faci prin fapte fiu celui ce dintru început a fost ucigător de oameni [adică diavolului; Ioan 8, 44].
Dar pentru că omorul vine dintr-o lovitură, aceasta din insultă şi aceasta din mânie, iar mânia, paguba, lovitura sau insulta ne sunt aduse de alții, de aceea a zis Hristos: ,,Pe cel ce-ți ia haina nu-l împiedica să-ți ia şi cămașa” [Luca 6, 29], să nu loveşti înapoi pe cel ce te-a lovit şi să nu insulți înapoi pe cel ce te insultă.
Căci aşa te vei elibera şi pe tine însuți și pe cel ce-ți face rău de căderea uciderii şi vei avea iertarea celor păcătuite la Dumnezeu, căci El zice: ,,Iertaţi şi vi se va ierta” [Luca 6, 37].
Dar cel care spune şi face cele rele va primi pedeapsă veşnică, ,,căci cel ce zice fratelui său <<nebunule»> vinovat este de gheena focului”, a zis Hristos [Matei 5, 22].
Aşadar, dacă vei putea smulge răul din rădăcină, câştigându-ți sufletului fericirea blândeţii, dă slavă lui Hristos Învățătorul şi Împreună-lucrătorul virtuților, fără de Care, cum ai fost învățat, nu putem face nimic bun [Ioan 15, 5].
Iar dacă nu vei putea rămâne fără să te mânii, mustră-te pe tine însuți cel ce te mânii și căieşte-te lui Dumnezeu şi celui ce aude sau suferă de la tine cele rele. Căci cel căruia îi pare rău la începuturile păcatului nu va ajunge la sfârşitul lui, dar cel ce nu simte durere în cele mici prin acestea va cădea şi în cele mari.
8.,,Să nu furi” [Ieşire 20, 15; Deuteronom 6, 19], ca nu cumva Cunoscătorul celor ascunse să-ți dea pedeapsă înmulțită ca unuia care L-ai disprețuit.
Deci mai degrabă să dai tu în ascuns din cele ale tale celor lipsiți, ca să iei înapoi însutit de la Dumnezeu Cel ce vede în ascuns [Matei 6, 4], şi viaţă veşnică în veacul viitor [Marcu 10, 29].
9.„Să nu defăimezi” [Ieşire 20, 16; Deuteronom 5, 20], ca să nu te asemeni [diavolului] celui ce dintru început a defăimat pe Dumnezeu Evei, şi să ajungi blestemat ca şi acela [Facere 3, 14].
Aşadar, dacă nu e o vătămare a multora, acoperă mai degrabă păcatul aproapelui tău, ca să nu te asemeni lui Ham, ci lui Sem şi Iafet şi să dobândeşti bin cuvântarea [Facere 9, 20-27].
10.,,Să nu pofteşti ceva din cele ale aproapelui tău, nici proprietate, nici bani, nici mărire, nici câte sunt ale aproapelui tău” [Ieşire 20, 17; Deuteronom 5, 21], căci pofta zămislită în suflet naşte păcatul, iar păcatul săvârşit naşte moarte [Iacov 1, 15].
Tu însă, nepoftind cele străine, te vei putea ține departe şi de răpirea care vine din lăcomie. Aşadar, mai degrabă dă tu din cele ale tale celui ce îți cere şi miluieşte-l pe cât îți stă în putință pe cel ce are nevoie de milă, şi să nu te întorci de la cel ce vrea să împrumute de la tine [Matei 5, 42].
Și dacă vei găsi un lucru pierdut să-l păstrezi pentru stăpânul lui, chiar dacă aceasta arată duşmănie față de tine [Ieşire 23, 4-5], căci astfel îl vei împăca şi pe el, şi vei birui răul cu binele [Romani 12, 21], precum îți porunceşte Hristos.
Păzind cu toată puterea toate acestea şi viețuind în ele, vei depune în sufletul tău comoara evlaviei, vei bineplăcea lui Dumnezeu şi ți se va face binele de către Dumnezeu şi de către cei [ce vieţuiesc] după Dumnezeu şi vei ajunge moştenitor al bunătăţilor veşnice, cărora fie să ne învrednicim noi toți cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de viață făcătorul Său Duh, acum și pururea şi în vecii vecilor. Amin.
traducere de părintele profesor arhidiacon Ioan I. Ică jr, după ediția Panayotis Christou: Gregoriou tou Palama Syngrammata V, Thessaloniki, 1992, p. 251-260., în volumul Sfântul Grigorie Palama Fecioara Maria şi Petru Athonitul -prototipuri ale vieții isihaste şi alte scrieri duhovniceşti, Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu 2005, pp. 429-439