Sfântul Grigorie din Nazianz, de Dumnezeu cuvântătorul și poetul Sfintei Treimi

„Dar, o, Treime a mea, numai cu Tine mă îndeletnicesc;
avea-vei oare avocat o limbă învățată sau măcar liberă și plină de zel?
Rămâneți cu bine și aduceți-vă aminte de ostenelile mele!
Poemul II, 11 vv. 1852-1855

Sfântul Grigorie din Nazians, cel ce este pentru Biserica Ortodoxă, Teologul prin excelență, este prăznuit  anual pe 25 ianuarie.

Întreaga lume creștină îi datorează formularea clasică a învățăturii despre Sfânta Treime, precum și capodopere ale literaturii sacre creștine compuse în spiritul unei sinteze minunate între creștinism și cultura elenistică.

S-a născut în jurul anului 330 din părinți creștini, Nona și Grigorie, în Arianz, aproape de orășelul Nazianz din sudul Capadociei. Tatăl său a fost episcopul orașului Nazianz timp de 46 de ani. Numele Grigorie desemnează în limba greacă un „veghetor”, un om care trăiește într-o așteptare conștientă a lui Dumnezeu.

Studiile cele mai importante le-a urmat la Atena unde a legat o prietenie de o viață cu Sfântul Vasile. După ce revine în orașul natal, primește Sfântul Botez și apoi se dedică vieții ascetice, retrăgându-se pe malul râului Iris, unde duce o aspră viață monahală alături de prietenul său, Vasile.

În ziua de Crăciun a anului 361, a fost hirotonit preot de însuși tatăl său care stăruise îndelung pe lângă fiul lui pentru aceasta, însă, la scurt timp, tânărul Grigorie fuge în singurătate, la prietenul său, Vasile. Avea să se întoarcă după un an, ținând, cu acest prilej, cuvântarea  Despre fugă în care își justifică decizia surprinzătoare apoi descrie măreția preoției dar și responsabilitatea ei. În 372 devine episcop de Sasima, un orășel micuț de lângă Nazians, la insistențele Sfântului Vasile, prietenul său, acum arhiepiscopul Cezareei Capadociei.

După moartea împăratului eretic Valens, în august 378, Teodosie, spaniol de neam, dar adeptul învățăturii ortodoxe de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), devine noul împărat. La Constantinopol, o verișoară a lui Grigorie, Teodosia, membră  a uneia dintre cele mai mari familii din capitala răsăriteană a Imperiului realizează imediat importanța momentului. Aici, de 40 de ani, biserica din Constantinopol era în mâinile ereticilor arieni și Teodosia căuta o personalitate de mare anvergură care să poată conduce micul grup ortodox. Episcopul Grigorie va fi rânduit de Dumnezeu pentru această grea sarcină.

Grigorie părăsește Naziansul în ianuarie 379 și nu poate participa la înmormântarea Sfântului Vasile cel Mare. La Constantinopol se vor întâlni și își vor uni eforturile în slujba Bisericii lui Hristos doi bărbați: unul, episcop din Răsărit, celălalt împărat, din Apusul cel îndepărtat. Acțiunile lor unite vor avea drept rezultat Sinodul II Ecumenic.

Orașul este pasionat de disputele teologice, situație prezentată cu umor de Sfântul Grigorie de Nyssa, care amintește cum învățătura despre Sfânta Treime reprezenta subiectul discuțiilor din piețe, lucru precizat și de Sfântul Grigorie Teologul care avertiza că familii întregi erau dezbinate din cauza acestora.

În scurta sa activitate la Constantinopol, între 379-381, marele teolog și orator, care cucerea mulțimile, va transforma duhovnicește, nu doar noul oraș, ci întregul Răsărit, în mare parte prin acțiunea cuvântului său. În 379, într-o casă transformată în biserică, numită Anastasia, pentru că ortodocșii nu aveau nicio biserică în oraș, Sfântul Grigorie va ține celebrele  Cinci Cuvântări teologice în care fundamentează pentru veșnicie învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului și a Duhului Sfânt, dar și învățătura despre deoființimea Persoanelor Sfintei Treimi. Tot aici va ține uimitoarele Cuvântări la Praznicele Împărătești ca Învierea sau Nașterea Domnului. La plecarea sa din noua Romă, cu o singură excepție, toate bisericile erau din nou ortodoxe.

Predica sa de Crăciun, un veritabil Tratat teologic, avea să înceapă cu un imn de slavă alcătuit de Sfântul Grigorie, atât de cunoscut oricărui suflet de creștin ortodox : Hristos Se naște, măriți-L! Hristos din Ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L, popoare, că S-a preamărit!

Va conduce o perioadă scurtă lucrările celui de al doilea Sinod Ecumenic din 381 care va repune la loc de cinste Simbolul de credință de la Niceea și va mărturisi cu tărie Dumnezeirea Duhului Sfânt în noile articole ale Crezului. Starea de sănătate precară, o tentativă de asasinat și nenumăratele intrigi îl vor face să părăsească orașul în mijlocul anului 381. Ultimele sale cuvinte sunt adresate întregului oraș căruia îi cere să ocupe locul întâi și în domeniul virtuții, lăsând patima curselor de cai, a teatrului, a arenelor și spectacolelor cinegetice.

După anul 383, Sfântul Grigorie va intra într-o retragere totală care va dura șase sau șapte ani. Obișnuit demult cu asceza, în ultima perioadă a vieții va merge până la a-și impune o tăcere totală pe tot cursul Postului Mare, consacrându-se mult timp rugăciunii dar și scrisului.

 Alcătuită dintr-un corpus de 45 de Cuvântări, 137000 de versuri clasice și 245 de scrisori, opera Sfântului Grigorie Teologul a cunoscut cea mai amplă circulație a manuscriselor din lumea bizantină, fiind cel mai copiat autor după Biblie. Retor și poet desăvârșit, Sfântul Grigorie din Nazians este un spirit fin și delicat, un temperament melancolic înclinat spre singurătate și interiorizare contemplativă în jurul dialogului sufletului cu Dumnezeu. Unice în întreaga literatura patristică, Poemele autobiografice ale Sfântului Grigorie permit cititorului un contact nemijlocit cu sufletul unuia dintre cei mai profunzi și subtili, dar și actuali, teologi și poeți din epoca patristică a istoriei Bisericii.

În anul 390 (391) se mută la Domnul bărbatul contemplativ care a fost cleric, gânditor viguros, orator și scriitor, autor de tratate teologice și epistole fascinante dar și un poet neegalat, un creștin hrănit cu Biblia din fragedă pruncie, un moștenitor al tradițiilor gândirii grecești. A fost primul care a evaluat amploarea și gravitatea crizei care lovea personalul Bisericii, cel dintâi care a încercat să reducă tensiunea care-i făcea să se înfrunte pe creștinii din Răsărit și Apus. Singur între toți va propune o formulare a dogmei trinitare care excludea orice eroare de interpretare.

Biserica avea să-l numească Teologul, o personalitate bogată și complexă, luminoasă, o inteligență puternică și o sensibilitate profundă, un om mistuit de absolutul lui Dumnezeu.

„Nimic nu mi se părea atât de frumos ca să-ți încui simțurile, să ajungi afară de trup și de lume, să te adâncești în tine însuți, să nu te atingi de nimic din cele omenești decât numai cât este de neapărată trebuință, să vorbești cu tine însuți și cu Dumnezeu, să viețuiești mai presus de cele văzute, să porți în tine însuți întotdeauna curate întipăririle celor pământești și înșelătoare, să ajungi să fii cu adevărat și pururea oglindă nepătată a lui Dumnezeu și a celor dumnezeiești, să primești lumină în locul luminii, Lumina dumnezeiască în locul celei omenești, să culegi prin nădejde chiar de pe acum bunătățile veacului viitor, să petreci împreună cu îngerii, să fii încă pe pământ, dar să  părăsești pământul și să fii urcat cu Duhul sus în ceruri. Dacă cineva dintre voi a fost stăpânit de această dorință, știe ce spun.” Cuvântarea 2,7

 

Bibliografie:

Jean Bernardi, Grigorie din Nazians, Teologul și epoca sa, Editura Deisis, Sibiu, 2002;

John A. McGuckin, Sf. Grigorie de Nazians, O biografie intelectuală, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013;

Stelianos Papadopoulos, Vulturul rănit – Viața Sfântului Grigorie Teologul, Editura Bizantină, București, 2019;