Comuniune și bucurie!


Aceasta a fost egida sub care s-a desfășurat atelierul „Lumină și Culoare” din cadrul parohiei noastre, Iancu Nou-Bălăneanu, sector 2, București, după doi ani de pandemie în care întâlnirea cu copiii a fost întreruptă.

Astăzi, 18 septembrie 2022, ne-am regăsit, copii, părinți, coordonatori, comunitatea cea mai vibrantă a parohiei, sub semnul Sfintei Cruci, pentru a porni din nou la drum.

După Sfânta Liturghie am participat cu toții la rugăciunea de binecuvântare a părintelui paroh Laurențiu Lazăr, apoi, cu bucurie și nerăbdare, copiii au pictat cruci pline de viață și culoare.

La sfârșitul atelierului de creație, copiii au plecat cu sufletele pline acasă, cu crucea cea protectoare și dătătoare de viață, cu nădejdea unei noi revederi.

( text de Nicoleta Gheorghe)
                                                                                                                Galerie foto

 

Meniu