„Iată, Împăratul tău vine”

„Intrarea Domnului în Ierusalim  constituie ultima etapă a dramaticei călătorii ce L-a adus din Galileea spre încununarea operei Sale mântuitoare pe Cruce.
Sfintele Evanghelii ne arată în repetate rânduri că Mântuitorul Se îndrepta spre Ierusalim, în această ultimă călătorie, deplin conștient de ceea ce-L așteaptă acolo.

Călătorul care străbate pustiul lui Iuda, urcând pe drumul de circa 30 km de la Ierihon spre Ierusalim, salută cu bucurie primele case ale Betaniei, numită azi El-Azarieh, în amintirea lui Lazăr cel înviat de Domnul.
După peisajul dezolant al pustiului, ochiul călătorului privește cu încântare frumoasele grădini ale Betaniei. De aici nu mai este mult până la Ierusalim.
Într-adevăr, admirabil situată pe versantul oriental al Muntelui Măslinilor, Betania se află la numai 40 de minute de mers pe jos (circa 3 km) de zidurile Ierusalimului.

Câteva dintre cele mai frumoase amintiri biblice se leagă de numele Betaniei.
Aici locuiau cei trei prieteni ai Domnului: Lazăr, cu surorile sale, Maria și Marta.
Aici a fost înviat Lazăr, iar credincioșii, și astăzi, pot intra în mormântul din care l-a strigat Mântuitorul.
Aici a avut loc cina din casa lui Simon Leprosul, când Maria, sora lui Lazăr a uns picioarele Mântuitorului cu mir de mult preț.

„Cu șase zile înainte de Paști”, Mântuitorul și ucenicii Săi au revenit în Betania.

Locuitorii satului i-au primit cu entuziasm și au pregătit o cină, în casa lui Simon Leprosul,unde printre comeseni era și Lazăr, iar Marta, ca și altădată slujea.

Maria, și acum, „partea cea bună și-a ales”(cf. Luca 10, 42), stând la picioarele lui Iisus, ungându-le cu „mir de nard, de mult preț” (unii dintre cei de față l-au socotit în valoare de vreo 300 de dinari, sumă foarte mare) și ștergându-le apoi cu părul capului ei (Ioan 12, 3).

„Pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat” spune Mântuitorul despre acest mir, știind că numai peste opt zile Maria, în fruntea mironosițelor, se va grăbi, dis-de-dimineață, să-I ungă trupul pus în mormânt.

Vestea că Mântuitorul se află în Betania a ajuns repede la Ierusalim.

Mulți iudei, dintre cei ce veniseră la Ierusalim pentru a sărbători aici Paștile, s-au îndreptat spre Betania, atât pentru a-L vedea pe Iisus, cât și pentru a-l vedea pe Lazăr cel înviat a patra zi din morți de Domnul.

A doua zi, știind că Iisus vine la Ierusalim, o mare mulțime de oameni I-a ieșit în întâmpinare, venind apoi împreună cu El și cu ucenicii Săi în Cetatea Sfântă.

În mijlocul acestei mulțimi, Iisus ședea pe un mânz de asină, pe care, la porunca Sa, ucenicii I-l aduseră din Betfaghe.
El intra în Ierusalim ca Mesia-Împăratul, dar nu ca un cuceritor sângeros, nu ca unul care a venit să cotropească și să nimicească, ci ca Mântuitorul și Împăratul păcii: „Nu te teme fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, șezând pe mânzul asinei”.

Mulțimea care-I ieșise Domnului în întâmpinare, din Ierusalim, împreună cu cea care-L însoțea venind dinspre Betania, I-au alcătuit o procesiune măreață și entuziastă, conducându-L spre Muntele Măslinilor și peste Valea Chedronului în strigăte de bucurie, așternând în cale crenguțe înverzite și haine.

Cu ramuri de finic în mâini, ei Îl aclamau pe Mântuitorul, strigând: „Osana. Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!”(Ioan 12,13).
Aceste cuvinte sunt preluate din Psalmul 117, pe care iudeii îl cântau la Sărbătoarea Corturilor, cea mai veselă dintre sărbătorile iudaice, în procesiune, având în mâini buchete de ramuri de finic, mirt și salcie.

„Osana!” care înseamnă „Mântuiește!” – era refrenul strigat de mulțime.

Manifestarea mulțimii la intrarea Mântuitorului în Ierusalim avea o semnificație profundă.

Ea însemna recunoașterea lui Iisus ca fiind drept „Cel ce vine„, adică Mesia, Fiul lui David și Împăratul Păcii, despre Care grăiseră proorocii.

Dacă înainte Mântuitorul evita astfel de manifestări din partea martorilor minunilor Sale, acum, în preajma preamăririi prin Patimi și Înviere, acceptă aclamațiile mulțimii.

Astfel, Se prezintă ca Împărat Cel ce avea să primească „toată puterea în cer și pe pământ” , fiind rânduit „Împărat al împăraților și Domn al domnilor”.

Intrăm astăzi în Săptămâna Patimilor.

Evenimentele cutremurătoare petrecute acum aproape două mii de ani se vor perinda în fața ochilor noștri sufletești la slujbele din zilele următoare.

Îl vom vedea pe Domnul curățind pentru a doua oară templul, casa Tatălui Său (luni);

-căutând smochine într-un pom fără roadă și blestemându-l, pentru ca apoi ucenicii să-l vadă uscat (marți);
-făcând un sever rechizitoriu fariseilor și cărturarilor, prevestind dărâmarea Ierusalimului și vorbind despre a doua venire a Sa (miercuri);
–instituind Taina Sfintei Euharistii, rugându-Se cu lacrimi de sânge în Ghetsimani, arestat (joi),
-judecat și răstignit pe Cruce, apoi pus în mormânt (vineri);
pentru ca Duminică, înainte de zori, să ne facem și noi purtători ai mântuitorului mesaj: Hristos a înviat.

În Duminica aceasta a Stâlpărilor, pregătindu-ne duhovnicește pentru participarea la drama Golgotei, să-L întâmpinăm și noi pe Domnul cu nevinovăția și cu bucuria entuziastă a pruncilor iudei, strigându-l „Osana!”.

Să-L întâmpinăm cu stâlpările înverzite ale unor suflete înnoite prin pocăință!

Să ne facem părtași ai Săi la Cina cea de Taină, primind cu vrednicie mărgăritarul scump al Sfintei Euharistii!

Să facem din sufletele noastre Ierusalim sfânt, în care Domnul  să intre cu bucurie, aducându-ne darul Jertfei Sale și lumina sfintei Sale Învieri!

Întâmpinându-l acum și în toate zilele vieții noastre, ne vom pregăti de sfânta Sa venire de la sfârșitul veacurilor și vom ieși atunci în fericită procesiune, înveșmântați în slavă și purtând cununile biruinței Învieri spre a ne împărtăși cu El „mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăției Sale”.

Preot Profesor Dr. Vasile Mihoc, Osana, în  volumul Lumina Evangheliei, Exegeze la Evangheliile duminicale, Editura Agnos, Sibiu, 2016, pp.459-465