Duminică a II-a din Post, a Sfântului Grigorie Palama

  „Duminică a II-a din Post este dedicată Grigorie Palama, marele apărător al adevărului creştin dintotdeauna că, în Hristos, este posibilă unirea omului cu Dumnezeu şi îndumnezeirea sa după har.

 1. Îndumnezeirea după har

 În Fericirea a VI-a din Evanghelie Mântuitorul zice: „Fericiţi sunt cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8).
 Această învăţătură a fost păstrată cu sfinţenie de-a lungul veacurilor de tradiţia autentică a Bisericii, care întotdeauna a mărturisit că adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu nu este cea raţională, ci este un har de Sus, şi că „nimeni nu-L cunoaşte pe Dumnezeu dacă nu-L învaţă Însuşi Dumnezeu” (Evagrie din Pont).

 Într-adevăr, numai printr-o astfel de ridicare a omului, prin har, poate el să-L vadă pe Dumnezeu şi să se unească cu El.
 Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022) zice că „Dumnezeu nu Se uneşte decât cu dumnezei”, adică cu cei pe care i-a făcut „dumnezei după har”.
 După acest sfânt părinte, a teologhisi (adică a vorbi despre Dumnezeu şi despre unirea noastră cu El) înseamnă a povesti ceea ce trăieşti şi ceea ce vezi.

2. Experiența isihastă.

  Această învăţătură o păstrau cu sfinţenie şi monahii isihaşti din Athosul secolului al XIV-lea, care afirmau că, prin izbăvirea de patimi şi prin rugăciunea curată, omul poate vedea slava lui Dumnezeu încă de pe pământ,
printr-o tainică şi suprafirească unire cu El.
 Este, de fapt, arvuna Împărăţiei cereşti pentru cei curaţi cu inima, un har de Sus, omul aducând numai „aprinderea doririi după Dumnezeu”.
 Uşa care duce de la întuneric la lumină este pocăinţa.
Iar lumina nu este altceva decât harul lui Hristos, adică Însuşi Hristos Cel preamărit, împărtăşit ca dar (har) prin Duhul Sfânt şi avându-Şi tronul în inima curăţită de patimi a omului.

 Spre inimă îşi îndreaptă isihaştii privirea minţii într-o necontenită invocare a numelui atotputernic al lui Iisus Hristos, prin ceea ce s-a şi numit Rugăciunea lui Iisus sau Rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”

 E o rugăciune scurtă, dar care exprimă în esenţă întreaga învăţătură mântuitoare: prin ea mărturisim, în primul rând, că Iisus este Domn, Hristos (Mesia) şi Fiul lui Dumnezeu; apoi mărturisim abisul căderii noastre, care cheamă adâncul milostivirii lui Dumnezeu.
 Chemându-L pe Iisus în sălaşul pe care I l-a pregătit, omul poate ajunge să spună cu Sf. Apostol Pavel: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal 2,20).

 Această vedere a slavei lui Hristos ca lumină dumnezeiască – aşa cum au văzut-o cei trei Apostoli pe Tabor, la Schimbarea la faţă (Mt 17,2.5) sau Sfântul Ştefan în extazul ce a precedat moartea sa martirică (Fapte 7,56) – era un fapt constant al experienţei duhovniceşti a sfinţilor.

3. Varlaam și falsa lui teologie.

 Sub influenţa raţionalismului scolastic al Apusului, un călugăr de origine din Calabria, Italia, cu numele Varlaam, a alcătuit (începând cu anul 1334) o serie de scrieri contra isihaştilor.
 Dumnezeu, zicea Varlaam, fiinţă transcendentă, este cu totul inaccesibil şi nu există nici o posibilitate de unire directă cu El.

 Pe isihaşti el îi acuza de erezie, ca unii care ar fi pretins că văd fiinţa lui Dumnezeu, fapt absolut imposibil.
 Demersul lui Varlaam nu avea, de fapt, nimic de-a face cu adevărata teologie creştină.
 Contestarea lui Varlaam venea, de fapt, în numele filozofiei.
Conform acestei „teologii”, mintea omului creat nu poate cuprinde pe Creator.
 Ea poate concepe numai ceea ce nu este Dumnezeu, poate adică formula o teologie prin negaţii sau apofatică.
 Era, de fapt, aceeaşi perspectivă ca şi cea a filozofilor păgâni.
 Ca şi cum Hristos nu S-ar fi coborât la noi şi nu ni S-ar fi făcut „calea cea nouă şi vie” (Evrei 10,20) spre Dumnezeu şi spre unirea cu El.

4. Grigorie Palama.

 În apărarea adevărului mântuitor, confirmat de experiența continuă a vieții duhovnicești a sfinților, s-a ridicat cu putere un monah îmbunătățit și mare teolog din Muntele Athos, anume Sfântul Grigorie Palama.

 Deşi a suferit mult (a fost închis în mai multe rânduri şi a fost o vreme prizonier la turci), a reuşit, prin valoroasele sale scrieri, să polarizeze energiile monahismului, dar şi ale ansamblului Bisericii dreptmăritoare, astfel încât rătăcirea lui Varlaam şi a acoliţilor săi a fost condamnată de către o serie de sinoade ţinute la Constantinopol: două în 1341, un al treilea în 1347 şi un al patrulea în 1351.

 Deşi în 1347 Grigorie Palama a devenit mitropolit al Tesalonicului, acest moment n-a marcat şi sfârşitul suferinţelor sale.

 Învăţătura sa însă a biruit definitiv, astfel încât la un sinod din 1368 – adică la nici nouă ani de la moartea sa – el a fost proclamat sfânt, fiind considerat necontenit de atunci încoace drept un adevărat simbol al învăţăturii ortodoxe care, în opoziţie cu intelectualismul şi raţionalismul apusean, fundamentează experienţa întâlnirii cu Dumnezeu a credinciosului rugător.

5. Învățătura ortodoxă despre Sfântul Har

 Pentru opozanţii scolastici, ca și pentru falsa teologie a Apusului, până astăzi, harul ar fi ceva creat.

 Chiar dacă a venit Hristos şi a adus harul, ziceau ei, prăpastia între Creator şi omul creat a rămas nu mai puţin adâncă, un har creat neputând aboli această prăpastie.

 Sfântul Grigorie Palama a venit cu un aport esenţial la precizarea învăţăturii despre Sfântul Har.
 Dacă Dumnezeu e necreat, nu înseamnă că ne este cu totul închisă posibilitatea întâlnirii cu El.
 Căci lucrările Sale (numite de el, cu termenul grecesc corespunzător, energii) sunt nedespărţite de fiinţa Lui şi în fiecare lucrare e activ Dumnezeu întreg, dar de fiecare dată în alt mod.

 Astfel, harul este energie necreată a lui Dumnezeu.

 Prin har, avem acces la Dumnezeu Însuşi, deşi El rămâne inaccesibil după fiinţa Lui dumnezeiască.
 Faptul că harul este energie necreată, pe de o parte, şi distincţia între fiinţa dumnezeiască şi energiile necreate care iradiază din ea, pe de altă parte, constituie clarificarea esenţială pe care scrierile Sfântul Grigorie Palama şi sinoadele din secolul al XIV-lea au impus-o pentru totdeauna ca o piatră de temelie a învăţăturii ortodoxe.

 Sfântul Grigorie Palama respinge acuzaţia lui Varlaam că lumina dumnezeiască văzută de ishaşti ar fi socotită de ei fiinţa lui Dumnezeu, dar respinge şi afirmaţia că ar fi o lumină materială emanată din fiinţa lui Dumnezeu, într-un sens panteist.

 Precizăm că distincţia ființă-energii (lucrări) nu este o noutate pentru teologii ortodocși și isihaștii din secolul al XIV-lea, nici o inovaţie a Sfântului Grigorie Palama, căci ea are o tradiţie mai veche printre Sfinții Capadocieni, Dionisie Areopagitul şi Maxim Mărturisitorul.
Referitor la aceasta, Sfântul Grigorie Palama nu face altceva decât să rezume și să reafirme învăţătura Sfinţilor Părinţi din secolele anterioare, mai precis întreaga tradiţie răsăriteană.

6. Vederea lui Dumnezeu

 Pentru Varlaam și pentru scolastici, singurul mod de a „vedea” pe Dumnezeu este curăţirea de neştiinţa filozofică.
 Nici o lumină dumnezeiască nu vine, după el, în sufletul omului; singura lumină de care are parte omul e cunoaşterea deductivă a lui Dumnezeu prin cele create.
 Oamenii duhovniceşti nu neagă şi acest fel de cunoaştere a lui Dumnezeu.

 Dar ei socotesc ca mijloace prin care se ajunge la vederea în sens propriu a lui Dumnezeu, adică în sensul de trăire în prezenţa şi din puterea Lui, purificarea de patimi şi rugăciunea.
 Primind această arvună a vederii lui Dumnezeu – care va fi deplină numai în viaţa viitoare – ei trăiesc în certitudinea prezenţei divine.

 În ce privește lumina divină, ea nu este una materială sau sensibilă și nici nu este o lumină inteligibilă sau de ordin intelectual.
  Această lumină este divină şi necreată.
 Vederea luminii dumnezeieşti, nu este o analogie simbolică cu lumina fizică sau o simplă teorie, ci semnul prezenţei vii şi personale a lui Hristos.
 Această lumină divină se descoperă oamenilor curaţi duhovniceşte şi care ajung pe culmile cele mai înalte ale virtuţii şi duc o viaţă de sfinţenie.

  În lumina divină omul îl vede pe Hristos, Îl cunoaşte, comunică cu El și se bucură nespus de prezența Lui.
  Aşa s-au apropiat întotdeauna sfinţii de Dumnezeu și așa L-au cunoscut, printr-o cunoaștere mai presus de minte.

  Iată, iubiţii mei fraţi, minunata învăţătură a acestei Duminici!
  Ea ne cheamă și ne îndeamnă să folosim cu sârguinţă prilejul Postului Mare spre deplina izbăvire de patimi şi spre dobândirea rugăciunii celei adevărate şi duhovniceşti.
  Astfel încât şi întru noi să Se sălăşluiască Hristos şi să cunoaştem cu adevărat, ca ucenici ai Săi prea iubiţi, puterea şi slava Sa cea dumnezeiască.”

Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc
Lumina Evangheliei
Exegeze la Evangheliile duminicale
Editura Agnos, Sibiu 2015, pp. 426-433

  „Era în al doilea an [1320 – în Muntele Athos] de când Sfântul Grigorie venea la Dumnezeu zi şi noapte prin post, priveghere, trezie și rugăciune neîncetată, punând-o înainte drept călăuză, ocrotitoare și mijlocitoare pe Maica lui Dumnezeu şi având în tot ceasul alianța şi chipul ei în cuvinte, rugăciuni și mișcările minții, şi săvârşind alergarea ascultării sub călăuzirea ei.
  Când, odată, stând singur într-un loc pustiu şi fiind atent în linişte [isihie] la sine însuși și la Dumnezeu, îi stă dintr-odată înaintea ochilor în chip cuvenit lui Dumnezeu, aievea, nu în vis, un bărbat dumnezeiesc: acesta era Ioan, corifeul evangheliştilor, fiul tunetului, ucenicul și prietenul special al lui Hristos.
  Acesta aruncând spre el priviri vesele îi spune: ,,Am venit la tine ca mesager de la Doamna aflată dincolo de toţi sfinţii, ca să te întreb pentru ce anume zi şi noapte nu încetezi aproape nici un ceas strigând: << Luminează-mi întunericul! Luminează-mi întunericul! [cf. 1 Cor. 4, 9]>>; pentru că şi noi aici trebuie să ne folosim de acele cuvinte sfinte în chip neschimbat.”
   Şi pentru că acela [Sfântul Grigorie] i-a replicat: ,,Dar ce altceva aş putea cere în rugăciuni lui Dumnezeu, fiind pătimaș și plin de păcate, decât să fiu miluit şi luminat, ca să știu și să fac voia Lui mântuitoare?„, ucenicul iubit al lui Hristos îi spune iarăși: „Nu te teme şi nu te îndoi. Doamna a toate îti porunceşte prin noi: «<Pentru că eu însămi îți voi fi ajutor.»”.
   Și pentru că Grigorie l-a întrebat iarăși pe inițiatorul său în taine: Și unde anume voi avea parte de alianța Maicii Domnului: în prezent sau în viitor?„, evanghelistul lucrurilor mari și înalte îi spune cu multă grație și dulce: „Și în trecut, și acum, și în viitor.”
  Și după ce acesta i-a descoperit în chip suprafiresc acestea și l-a umplut pe Grigorie în chip negrăit de acel dumnezeiesc mesaj şi de marile daruri ale Maicii lui Dumnezeu, s-a făcut nevăzut.

  După mulți ani el a povestit acestea cu multe lacrimi lui Dorotei [Cofondator al mănăstirii Vlatadon din Tesalonic, Dorotei Vlatis a fost intre 1371-1379 şi urmaş al lui Grigorie Palama în scaunul de mitropolit al Tesalonicului], bunul său ucenic, părtaș al casei lui, imitator pe cât îi era cu putință al conduitei lui şi ulterior tovarăș în marile lui lupte în apărarea evlaviei şi dreptei credințe, adăugând la acelea și acestea:
,,Încă din casa părintească, în timpul studiilor și la palatul imperial, înainte să mă opresc din toate și să petrec în retragere [anahoreză], era în mine o credinţă minunată și un reazem şi o nădejde fierbinte în Fecioara de Dumnezeu Născătoarea.
   De aceea, la începutul fiecărei zile socoteam că era mai de folos pentru mine decât orice lucru şi cuvânt ca, stând înaintea sfintei Ei icoane, să rostesc acea sfântă și mare rugăciune în cuvinte şi lucruri cu cât mai multă străpungere şi zdrobire a acea rugăciune plină de mărturisire, căință și cerere care inimii, şi anume acea rugăciune plină de mărturisire, căință și cerere care și-a luat începuturile şi strălucirea de la acea minunată [Maria] Egipteancă”.
    [Aluzie probabil la rugăciunea: ,,Stăpână, Stăpână, nu mă părăsi!” nota ed.]

Filotei[II Kokkinos] preasfântul patriarh al Constantinopolului 
Cuvânt la cel întru sfinți Părintele nostru Grigorie, arhiepiscopul Tesalonicului-
traducere de diac. Ioan I. Ică jr.
în volumul
Sfântul Grigorie Palama- 
Tomosuri dogmatice- 
Viața- Slujba
Deisis, Sibiu, 2005, pp. 479-481

Moaștele Sfântului Grigorie Palama
în Catedrala ce-i poartă numele din Salonic, Grecia