„Ei care păşesc în încăperea Mea dumnezeiască şi stau fără ruşine, şi plini de îndrăzneală în locul cel sfânt, înaintea Mea” Imnul 58

Sfântul Simeon Noul Teolog
Imnul 58

Învăţătura de obşte unită cu mustrarea, adresată tuturor: împăraţi, arhierei, preoţi, monahi, mireni; mustrare grăită şi spusă de gura lui Dumnezeu

 

O, Hristoase, dăruieşte-mi cuvinte ale înţelepciunii,
cuvinte ale cunoştinţei, ale înţelegerii dumnezeieşti!

Căci Tu-mi cunoşti slăbiciunea cuvântului
şi mă ştii nepărtaş de învăţătura profană.

Tu ştii că numai pe Tine Te am
viaţă şi cuvânt şi cunoştinţă şi înţelepciune,
Dumnezeu Mântuitor şi Ocrotitor în viaţă
şi respiraţia smeritului meu suflet,
al celui străin şi sărac:
Tu eşti nădejdea mea, Tu eşti ajutorul meu,
Tu eşti acoperământul meu, Tu eşti scăparea mea,
Tu eşti lauda, bogăţia mea, Cuvinte.

Tu ai voit, Cuvinte, să mă scoţi din lume pe mine, străinul,
nevrednicul, umilitul, mai rău ca orice om,
ca orice animal necuvântător.

Şi de aceea, îndrăznind în mila Ta,
Te rog, îţi cer şi cad la picioarele Tale;
dă-mi cuvânt drept, dă-mi tărie, dă-mi putere
să grăiesc tuturor celor predaţi Ţie,
celor ce-Ţi slujesc Ţie, împărate al tuturor,
să vorbesc celor introduşi în Tainele Tale,
stăpânitorilor şi slujitorilor,
celor ce socotesc că Te văd pe Tine şi Ţi se închină,
cu sinceritate ca unui Stăpân:

Voi toţi, împăraţi şi puternici,
preoţi, episcopi, monahi, oameni căsătoriţi,
nu dispreţuiţi a asculta
glasul şi cuvintele mele,

om neînsemnat,

ci deschideţi-vă urechile inimii
şi auziţi şi înţelegeţi,
ce spune Dumnezeul tuturor, Cel dinainte de toţi vecii,
Cel neapropiat, singurul Atotţiitor,
în a Cărui mână e suflarea tuturor celor ce sunt.

Împliniţi în chip drept toate poruncile Mele
şi să duceţi o viaţă de oameni de rând,
în sărăcia pe care o fericesc.

Căci ce folos aveţi să eliberaţi lumea
de moarte şi de robie vremelnică,
dar să vă faceţi voi înşivă în fiecare zi
robi ai patimilor şi ai demonilor prin faptele voastre
şi moştenitori ai focului nestins ?

Căci toate celelalte fapte
pe care le împlineşte cineva
pentru Mine şi faţă de aproapele
din compătimire şi milă, sunt bune,
dar prima dintre toate e să se îndure de sine
şi să păzească cuvintele Mele cu toată sârguinţa
şi să arate o pocăinţă sinceră
pentru faptele (rele) ce le-a făcut poate înainte,

apoi să nu se mai întoarcă la acestea,
ci să stăruie în cuvintele Mele, ale Stăpânului,
în poruncile şi legile adevărului;

Și să le împlinească pe toate fără călcare până la moarte;
să nu nesocotească nici cel mai simplu cuvânt,
nici un amănunt din cele scrise.

Aceasta este o jertfă pentru Mine,
aceasta este o tămâie, un prinos şi un dar.

Iar cei lipsiţi de acestea sunt mai rău ca păgânii.

Iar voi, conducătorii episcopiilor,
înţelegeţi că sunteţi pecetea chipului Meu,
şi aţi fost rânduiţi pentru convorbirea vrednică cu Mine
şi aşezaţi deasupra tuturor drepţilor,
ca unii ce ţineţi locul ucenicilor Mei
şi purtaţi chipul Meu dumnezeiesc.

Înţelegeţi că aţi primit chiar peste cea mai mică comunitate
puterea pe care am luat-o Eu, Cuvântul, de la Tatăl,
Eu, care fiind Dumnezeu prin fire, M-am întrupat
şi M-am făcut îndoit în lucrări,
în voinţă şi la fel în firi,
Care sunt Dumnezeu-Om, neîmpărţit, neamestecat
şi iarăşi Om – Dumnezeu;

Care, ca Om, am binevoit să fiu ţinut în mâinile voastre,
iar ca Dumnezeu sunt cu totul de necuprins
de mâinile voastre de lut;

Eu care sunt nevăzut celor ce nu văd,
şi neapropiat, Care m-am lăsat junghiat pentru toţi,
căci sunt îndoit, dar într-un singur ipostas.

Pentru aceasta, aceia dintre episcopi,
care se mândresc faţă de cei mici,
ca faţă de unii ce sunt smeriţi,
sunt departe de vrednicia episcopilor.

Desigur, nu vorbesc de cei a căror viaţă e la înălţimea cuvântului
şi poartă pecetea învăţăturii şi a vorbirii lor despre Dumnezeu,
ci despre cei ce socotesc, ţinând (în mâini) pâinea, care e foc,
Mă dispreţuiesc pe Mine ca pe o simplă pâine
şi-şi închipuie că văd şi mănâncă o oarecare bucată de pâine,
nevăzând slava Mea nevăzută.

Vorbesc despre acei mulţi dintre episcopi,
care se înalţă, deşi se află jos, coborâţi
printr-o umilire rea şi contrară celei adevărate,
vânând slava cea de la oameni
şi nesocotindu-Mă pe Mine, Creatorul tuturor
şi respingându-Mă ca pe un sărac şi sărman.

Ei se ating cu nevrednicie de trupul Meu
şi tind să domnească peste cei mulţi,
pătrunzând fără chemare înăuntrul celor tainice ale Mele,
intrând în cămara de nuntă, în altarul Meu, al celor negrăite,
fără veşmântul harului Meu,
pe care nu l-au primit încă,
ca să vadă cele ce nu le este îngăduit.

Dar Eu, Prea Iubitorul de oameni,
am îndelungă răbdare, suportând neruşinata lor îndrăzneală,
însă ei intră şi-Mi grăiesc ca unui Prieten,
Mie, de care n-au avut nici măcar o frică de robi
şi Mi se arată ca familiari,
ei, care nu cunosc nici măcar harul Meu;

şi se încumetă să fie mijlocitori pentru alţii,
fiind vinovaţi de multe greşeli.

Împodobindu-şi bine trupul pe dinafară,
par, ticăloşii şi viclenii, celor ce-i privesc, strălucitori şi
curaţi,
dar au sufletele mai murdare decât lutul şi noroiul,
mai bine zis, decât orice otravă purtătoare de moarte.

Căci, precum odinioară Iuda cel ce M-a vândut,
luând pâinea de la Mine cu nevrednicie,
a mâncat-o cu nevrednicie ca o bucată de pâine obişnuită
şi de aceea, Satana a intrat de îndată în el
şi l-a făcut vânzător neruşinat al Meu, al învăţătorului Lui,
luându-l slujitor şi rob şi împlinitor al voilor lui,
aşa păţesc fără să-şi dea seama
şi aceştia care se ating cu îndrăzneală, cu mândrie
şi cu nevrednicie de Tainele Mele,
ei care stăpânesc din scaunele lor peste preoţi;
ei care aveau conştiinţa vătămată
încă înainte de-a fi în scaun
şi vrednică de-a fi osândită
în chip neîndoielnic şi după aceea;

ei care păşesc în încăperea Mea dumnezeiască
şi stau fără ruşine
şi plini de îndrăzneală în locul cel sfânt, înaintea Mea,
nevăzând slava Mea dumnezeiască,
pe care dacă ar vedea-o, n-ar face aceasta,
nici n-ar îndrăzni să treacă
prin uşa Bisericii Mele dumnezeieşti cu atâta îndrăzneală.”

Toate acestea scrise, cine le va cunoaşte,
ca adevărate şi sigure,
tot cel ce voieşte,
prin lucrurile înşele pe care le facem noi, preoţii
şi nu va afla nimic mincinos în ele.

Şi se va convinge şi va mărturisi
că Dumnezeu însuşi Le-a spus acestea prin mine,
de nu va fi cineva dintre cei ce le fac
care să se grăbească să se acopere cu cuvinte înşelătoare
şi să pună un văl peste ruşinile sale,
pe care le va descoperi în faţa îngerilor şi oamenilor
Domnul Dumnezeul tuturor,
Cel ce descoperă cele ascunse ale întunericului.
Care dintre noi, preoţii de acum,
şi-a curăţit mai înainte fărădelegile lui,
ca să indrăznească apoi, astfel, să se apropie de preoţie ?

Care ar putea spune cu îndrăzneală
că a dispreţuit slava de jos
şi slujeşte numai pe cea de sus ?

Care a iubit pe Hristos şi numai pe El
şi a nesocotit aurul şi toate avuţiile ?

Care s-a mulţumit numai cu cele de trebuinţă
şi nu şi-a însuşit ceva de al aproapelui ?

Care nu şi-a câştigat o conştiinţă osândită
din daruri date sau primite,
prin care a înduplecat pe cineva să i se dea
sau a fost înduplecat el însuşi
să dea harul preoţiei ?

Care n-a preferat pe un prieten nevrednic
unui om vrednic, ca să-l facă preot ?

Cine nu caută să facă episcopi prieteni buni ai săi
ca să ia în stăpânire toate cele străine ?

Cine nu socoteşte că e un păcat mic, sau nu e deloc păcat,
a-şi însuşi bunuri ale unei alte biserici ?

Care, la cererea celor puternici ai lumii,
ai unor prieteni, bogătaşi şi căpetenii,
n-a hirotonit pe vreunii fără vrednicie ?

Cu adevărat nu există azi nimeni
care să aibă inima curată de toate acestea
şi să nu fie împuns de conştiinţă
că a făcut în orice caz vreuna din cele ce le-am spus.

Ci toţi păcătuim fără grijă,
negândindu-ne nici la tăierea răului,
nici la săvârşirea binelui.

Şi, de aceea, nici nu ne pocăim,
ci ne scufundăm în adâncul relelor
şi zacem neîndureraţi în ele.

Căci dat fiind că n-am cunoscut gustul slavei dumnezeieşti,
nu putem nesocoti slava de jos.

Iar iubirea de slavă, înţeleg de cea omenească,
nu lasă sufletul să se smerească,
nici să se mustre pe sine de bună voie.

Deci spune-mi, cum aşa fiind acestea,
cel ce vânează slavă de la oameni
şi caută bogăţia cea stricăcioasă,
cel ce pofteşte să aibă mulţime de aur,
cel ce răpeşte cu nesăturare
şi cugetă rău la cei ce nu-i dau des,
va îndrăzni să spună că are pe Dumnezeu locuind în el,
sau că iubeşte pe Hristos, sau că are Duhul lui Hristos ?

Iar cel ce n-a primit pe Hristos, pe Tatăl Lui şi pe Duhul Sfânt,
pe Dumnezeu Cel Unul ca să locuiască în mod conştient
şi să umble în inima lui,
cum va arăta o slujire sinceră,
sau de la cine altul va învăţa smerenia,
sau cum va cunoaşte voia dumnezeiască ?

Căci cine va mijloci între acesta (episcop, preot) şi Dumnezeu,
sau îl va împăca cu El
şi-l va înfăţişa ca slujitor fără pată
lui Dumnezeu, singurul curat şi neprihănit,
la care nu îndrăznesc să privească Heruvimii,
fiind neapropiat tuturor îngerilor ?

Cine îl va asigura pe acesta că împlineşte fără păcat
şi săvârşeşte neosândit
slujirea înfricoşătoare a jertfei nepătate ?

Care înger, care om, îl poate asigura de aceasta, sau va putea
să o facă ?

Eu o spun şi o mărturisesc aceasta tuturor
şi nimeni să nu se amăgească despre aceasta
şi să nu se înşele prin cuvinte:

De aceea, să nu indrăznească să primească preoţia
şi autoritatea asupra sufletelor
cel ce nu va părăsi mai întâi păcatul
şi nu va urî din suflet cele ale păcatului
şi nu va iubi cu adevărat numai pe Hristos
şi nu-şi va pierde sufletul însuşi pentru El,
neîngrijindu-se de nimic din cele ale vieţii omeneşti,
ci murind în fiecare zi ;

cel ce nu va plânge mult pentru sine şi nu se va tângui
şi nu va avea decât dorinţa Aceluia ;

cel ce nu se va învrednici prin multe necazuri şi dureri
să primească pe Duhul dumnezeiesc,
pe care (Hristos) L-a dat şi apostolilor Săi,

Căci, prin El poate să alunge toată patima
şi să dobândească cu uşurinţă toată virtutea
şi de la El îi vine curăţirea şi vederea sufletească,
de la El cunoştinţa voii dumnezeieşti,
de la El strălucirea luminării dumnezeieşti
şi vederea luminii neapropiate;

de la El i se naşte nepătimirea şi sfinţenia;

şi se dă tuturor celor învredniciţi
să vadă şi să aibă pe Dumnezeu în inimă
şi să fie păziţi de El şi să păzească poruncile dumnezeieşti.

Căci, precum Hristos e şi adus şi se şi aduce lui
Dumnezeu şi Tatălui Său,
aşa El ne şi aduce pe noi şi ne şi primeşte.

Deoarece, fapta aceasta (a episcopului şi a preotului),
săvârşindu-se cu nevrednicie, va fi spre judecată şi spre osândă,
ea va fi în acest caz mai rea ca a ucigaşului,
mai rea ca a curvarului şi a preacurvarului
şi decât toate păcatele.

Fiindcă toate faptele (rele) se săvârşesc între muritori,
toţi păcătuim unii împotriva altora,
dar cel ce face cu îndrăzneală negustoria cu cele dumnezeieşti
şi vinde harul Duhului,
păcătuieşte neîndoielnic faţă de Dumnezeu.

Căci cel rânduit ca reprezentant (ca faţă) al Cuvântului,
trebuie să vieţuiască ca şi El
şi să poată spune astfel, ca El : „Urmează-Mi”.
Vulpile au vizuinile lor
şi toate păsările cuiburile lor (Matei VIII, 20, 22),
Iar eu nu am unde să-mi plec capul,
fiindcă m-a învrednicit să fiu slujitorul Lui.

De fapt, el nu trebuie să aibă nimic al său.

Nici să posede ceva de al lumii,
decât numai ceea ce e de trebuinţă trupului,
iar toate celelalte să socotească că aparţin săracilor şi străinilor
şi Bisericii lor.

Iar de va îndrăzni să se folosească de acestea
în mod necuvenit şi ca un stăpân
şi să dăruiască rudeniilor cele ale străinilor
şi să zidească case şi să cumpere pământuri
şi să târască după el mulţime de sclavi,
vai, ce osândă îşi va atrage acela !

Fără îndoială acesta se aseamănă omului
care cheltuind în chip rău din prostie toată zestrea soţiei lui,
fiind arestat şi cerându-i-se aceasta
şi neavând de unde să o întoarcă,
pe lângă lipsirea de soţia sa,
mai e trimis şi spre deţinere în închisoare.

Aşa vom fi deci, preoţii, şi slujitorii,
care cheltuim pentru noi şi pentru rudenii şi prieteni
veniturile bisericilor
şi nu ne îngrijim câtuşi de puţin de săraci,
ci zidind case, băi, palate, turnuri,
le dăm de zestre în căsătorii,
dispreţuind şi nesocotind bisericile noastre ca străine.

Şi plecând departe pentru timp îndelungat,
ba petrecând chiar în altă ţară,
lăsăm văduve „soţiile” noastre,
neavând nici o grijă de ele.

Şi chiar dacă stăm şi locuim lângă ele,
nu o facem pentru că ne ţine iubirea,
ci numai pentru a trăi din belşug
şi cu risipă din veniturile lor.

Dar, de frumuseţea sufletului miresei lui Hristos,
care dintre noi, preoţii, se îngrijeşte ?

Arată-mi pe unul şi mă mulţumesc cu el.

Dar, vai, nouă, săvârşitorilor jertfei din veacul al şaptelea,
vai, nouă, preoţi, călugări, episcopi şi slujitori lui Hristos,
care călcăm legile lui Dumnezeu şi ale Mântuitorului,
nesocotindu-le vrednice de nici un preţ.

Vai, nouă, că dacă apare unul singur, socotit mic între oameni,
dar mare înaintea lui Dumnezeu, ca şi cunoscut de El,
care nu se coboară cu noi în patimile noastre,
îndată îl depărtăm ca pe un răufăcător
şi îl alungăm din mijlocul nostru
şi-l scoatem din obşte, cum L-au scos odinioară
pe Hristos al nostru, arhiereii de atunci şi cruzii iudei,
cum a spus El însuşi şi o spune pururea,
prin glasul strălucitor al minunilor Lui.

Dar este un Dumnezeu, care-l va înălţa pe acela
şi-l primeşte precum în această viaţă,
aşa şi-n cea viitoare.

Şi-l va slăvi împreună cu toţi sfinţii,
pe care acest om i-a iubit.

Dar ce spune şi către noi Cuvântul
,,Voi, ce păreţi serioşi între monahi.

Întipăriţi lăuntrul vostru prin binecredincioşie
şi Îmi va fi fără îndoială şi exteriorul vostru curat.

Căci exteriorul vă va fi spre folosul vostru
şi al celor ce văd faptele voastre cele bune,
dar Eu, Creatorul tuturor, şi cetele Mele îngereşti şi dumnezeieşti,
dorim interiorul vostru.

Iar dacă împodobiţi chipul din afară
cu frumuseţea purtărilor
şi socotiţi că vă faceţi iubiţi celor ce văd numai prin aceasta,
prin deprinderea ostenelilor din afară,
dar nu puneţi nici un preţ
pe chipul Meu, care îmi este scump,
ca să-l curăţiţi şi împodobiţi
cu sârguinţă şi lacrimi şi osteneli,
prin care vă arătaţi Mie şi tuturor
în mod clar oameni raţionali şi dumnezeieşti,
vă asemănaţi cu adevărat cu nişte morminte putrezite,
ca fariseii de odinioară, cum am spus atunci, mustrând nebunia lor.

Pe dinafară sunteţi strălucitori,
iar înăuntru plini de o putreziciune
ca cea a osemintelor moarte, de gândurile,
de cuvintele, de patimile, de înţelesurile urâte
şi de intenţiile viclene ale unei inimi perverse.

Căci cine dintre voi a căutat
postul, vieţuirea aspră, ostenelile,
părul nepieptănat, brâuri de fier,
îmbrăcăminte de păr, pietre pentru genunchi,
pat aspru şi orice alt fel de dureroasă pătimire ?

Acestea sunt, desigur, bune, însă dacă împliniţi bine
şi lucrarea ascunsă cu conştiinţă, înţelepciune şi raţiune.

Dar, dacă, neavând-o aceasta, vă mândriţi cu acelea,
care nu sunt nimic fără aceea,
vă asemănaţi cu leproşii, împodobiţi cu veşminte strălucitoare,
spre amăgirea celor ce-i privesc.

Deci, părăsind toate cele din afară,
grăbiţi-vă să vă predaţi cu căldură, numai lucrării dinăuntru,
prin lacrimi şi osteneli, prin virtuţi dumnezeieşti,
ca să Mi vă arătaţi ca fecioare în gândurile voastre,
luminaţi în toată înţelegerea
şi să vă uniţi cu Cuvântul Meu
prin cuvântul înţelepciunii Mele
şi al conştiinţei mai înalte
Iar ţie, mulţimea întreagă a poporului Meu,
vino cu râvnă spre Mine, Stăpânul tău.

Vino, dezleagă-te de lanţurile lumii,
urăşte toată înşelăciunea simţurilor.

Fugi repede de pricinile relelor
şi de pofta vederii trupului,
de îngâmfarea cugetării şi a vieţii,
şi de orice altă închipuire deşartă !

Cunoaşte-le pe acelea ca aparţinând lumii, nedreptăţii,
ducând spre pieire pe cel ce se foloseşte
de ele în viaţă în chip pătimaş şi cu împătimire
şi făcându-l, din nenorocire pentru el, vrăjmaşul Meu.

Ia în inima ta dorul de comorile Mele, de bunătăţile veşnice,
pe care Ţi le-am pregătit ca unui prieten iubit, întrupându-Mă,
ca să şezi în chip negrăit împreună cu Mine
la masa împărăţiei Mele celei din ceruri,
împreună cu toţi sfinţii !

Căci dacă te cunoşti pe tine însuţi, ca muritor şi stricăcios
şi ca neavând decât un mic rest de viaţă,
ştii că nu vei fi urmat de nimic din cele strălucitoare,
plăcute şi dulci ale lumii,
când vei pleca de aici şi te vei sălăşlui acolo,
decât numai de rodul faptelor rele sau bune
săvârşite de tine în viaţă.

Şi cunoscând stricăciunea şi vremelnicia tuturor,

lăsând cele de jos, vino sus, precum te chem,

la Mine, Dumnezeul tuturor şi Mântuitorul,

ca să trăieşti cu adevărat în vecii vecilor

şi să te bucuri de bunătăţile Mele,

pe care le-am gătit celor ce Mă iubesc pe Mine

acum şi pururea şi în toţi vecii.

Amin.

 

Tradus din limba greacă veche de Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae în volumul Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești,  Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucureşti – 2017. pp. 563-580

2022
„Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”
și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”