„Mă voi face ţie aici mărgăritar pe care să Mă cumperi” – Imnul 17 -Sfântul Simeon Noul Teolog

 IMNUL XVII - Frica naşte iubirea,
iar iubirea dezrădăcinează frica din suflet şi rămâne singură în el;
căci ea este Duhul Dumnezeiesc şi Sfânt

„Cum voi cânta, cum voi slăvi,

cum voi lăuda cum se cuvine

pe Dumnezeu care trece cu vederea

multele păcate ale mele ?

Cum voi privi peste tot la înălţime,

cum voi ridica ochii,

cum voi mişca buzele mele ?

Cum voi întinde inimile mele

spre înălţimea cerului,

ce cuvinte voi afla, ce vorbe voi folosi ?

Şi cum să îndrăznesc să grăiesc,

cum voi cere iertarea păcatelor mele fără măsură,

pentru multele greşeli ?

Căci am săvârşit fapte mai presus de orice iertare.

Le cunoşti cele ce le spun, Mântuitorule.

Am nesocotit toată firea,

am săvârşit fapte contrare firii.

M-am arătat mai prejos de vietăţile neraţionale,

decât toate vietăţile din mare

şi decât animalele de pe uscat,

călcând poruncile Tale

mai mult decât firea necuvântătoare.

Iar spurcând trupul meu

şi murdărind sufletul meu,

cum mă voi arată Ţie, cum Te voi privi,

cum voi îndrăzni să stau

înaintea feţei Tale, eu ticălosul ?

Cum nu voi fugi de slava Ta

şi de lumina strălucitoare a Sfântului Tău Duh ?

Cum nu voi înainta singur în întuneric,

eu care am săvârşit faptele întunericului ?

Cum nu mă voi despărţi de mulţimea sfinţilor ?

Cum voi suporta glasul Tău

care mă trimite în întuneric,

eu care încă de aici

îmi port osânda mea ?

înspăimântat întreg, tremurând întreg,

stăpânit întreg de frică şi de teamă,

strig către Tine :

Ştiu, Mântuitorule, că altul

n-a greşit Ţie ca mine,

nici n-a săvârşit faptele săvârşite de mine ticălosul.

Şi că m-am făcut şi altora pricină de pieire.

Dar ştiu şi aceasta

şi sunt convins, Dumnezeul meu,

că nici mărimea greşelilor,

nici mulţimea păcatelor, nici răutatea faptelor

nu va covârşi vreodată

iubirea Ta de oameni,

şi marea milă a Ta,

mai bine zis mai mult decât mare,

mai presus de cuvânt, mai presus de minte,

pe care o ai faţă de cei ce au greşit

şi se pocăiesc cu căldură.

Căci pe aceştia îi cureţi şi-i luminezi

şi-i faci părtaşi luminii,

comunicându-le dumnezeirea Ta.

Şi în această stare a lor vorbeşti şi grăieşti cu ei

ca şi cu nişte prieteni adevăraţi ai Tăi.

O, bunătate nesfârşită !

O, iubire negrăită !

Pentru aceasta şi cad înaintea Ta

şi strig fierbinte către Tine :

Primeşte-mă ca pe fiul risipitor

şi ca pe desfrânata, care au venit la Tine.

Aşa mă primeşte, Milostive,

pe mine care mă pocăiesc din suflet.

Şi luând aminte la picăturile lacrimilor mele

ca şi la nişte izvoare pururea ţâşnitoare,

spală cu ele, Hristoase al meu,

sufletul şi trupul meu de petele patimilor.

Spală şi inima mea de toată viclenia,

căci aceasta e rădăcina şi izvorul păcatului.

De fapt viclenia e sămânţa

a semănătorului viclean.

Unde se află el, ea odrăsleşte

şi se urcă la înălţime

şi produce ramuri multe

ale vicleniei şi răutăţii.

Rădăcinile acestuia smulge-le,

Hristoase al meu, din adâncuri

şi curăţeşte sufletul meu

şi ogoarele inimii mele

şi sădeşte în ele frica Ta, Milostive,

şi învredniceşte aceste ogoare de buna ei înrădăcinare şi odrăslire

ca să crească înaltă

prin păzirea poruncilor Tale,

sporind în fiecare ceas.

Iar prin sporirea lacrimilor

care adaugă noi izvoare ţâşnitoare

şi adăpându-se din ele,

frica să-mi crească şi mai mult

şi, pe măsura în care se întăreşte,

să se urce la înălţime.

Iar pe măsura fricii să crească

împreună cu ea şi smerenia.

Şi datorită smereniei să slăbească toate patimile.

Iar împreună cu ele fuge toată ceata demonilor

şi se văd toate virtuţile

apărând în jurul inimii în cerc

şi urmându-i ca unei împărătese,

asemenea unei gărzi şi cete de prietene

şi slujitoare ale stăpânei.

………………………………………………………

Dar ascultă, de voieşti, iubirea

şi vei afla cum iubirea

e mai mare ca toate.

Care toate ? Nu auzi pe Apostol strigând :

„Iubirea e mai mare

decât a vorbi în limbile îngereşti

şi ale tuturor oamenilor,

decât a avea toată credinţa

încât să mute şi munţii,

decât a avea toată cunoştinţa

şi adâncimea tainelor,

decât a risipi toată bogăţia

şi a te face sărac,

decât a-ţi da trupul să fie ars pentru Hristos” (I Cor. XIII).

Şi e cu atât mai mare,

că fără ea acestea

– fie una, fie toate –

nu-i sunt de nici un folos

celui ce le-a dobândit.

Deci cel ce e lipsit de iubire

şi de toate cele spuse, spune-mi,

unde se va arăta, ce va face,

cum va îndrăzni să se declare pe sine

credincios celor ce-l întreabă ?

De aceea trebuie dată atenţie

celui ce vorbeşte despre iubire.

Şed în chilie, noaptea sau ziua,

dar împreună cu mine se află

în mod nearătat şi necunoscut iubirea.

Fiind în afară de toate făpturile,

este totodată împreună cu toate.

Este foc, este şi strălucire,

se face şi nor al luminii,

dar este şi soare.

Ca foc, încălzeşte sufletul

şi aprinde inima mea

şi o stârneşte spre dorinţa

şi iubirea Creatorului.

Când mă aprinde destul

şi îmi înflăcărează sufletul,

mă învăluie întreagă ca o flacără purtătoare de lumină,

care umple cu raze strălucitoare sufletul meu

şi-mi luminează mintea

şi mă ridică la înălţimea contemplaţiei,

şi a răpit cu ea mintea mea

şi simţirea şi toată dorirea lumii.

Şi aleargă mintea mea

şi caută să cuprindă cu dorinţa

raza ce se arată.

Dar nu putea să o cuprindă creatura,

nici nu putea să ajungă cu totul

în afara creaturilor,

pentru a sesiza raza

Celui necreat şi necuprins.

făcându-mă văzător.

Aceasta este ceea ce am spus

că este floarea fricii.

Iar văzând eu raza

şi umplându-mă de bucurie negrăită,

nu m-am bucurat eu că am văzut;

căci ea însăşi, după ce m-a săturat

de toată bucuria dumnezeiască, s-a retras

Totuşi, ea le pătrundea pe toate

şi se silea să le vadă :

cerceta aerul, străbătea cerurile,

se scufunda în abisuri,

şi, cum mi se părea, ajungea

la marginile din urmă ale lumii.

Dar nu afla nimic în toate acestea,

căci toate erau create.

Şi eu gemeam şi plângeam

şi-mi ardeau măruntaiele

şi-mi trăiam viaţa

ca un nebun ieşit din mine.

Veni, deci, (iubirea), cum voia,

şi lăsându-se ca un chip de nor luminos,

se văzu şezând întreagă

peste capul meu.

Şi căzut în uimire,

mă făcu să strig.

Dar zburând iarăşi,

mă lăsă din nou singur.

Şi căutând-o cu durere,

se află deodată iarăşi în mine, cunoscută, întreagă.

Şi o văzui în mijlocul inimii mele

ca un luminător, ca un disc al soarelui.

Iar arătându-se iarăşi astfel

şi făcându-se cunoscută,

a pus pe fugă cetele dracilor,

a alungat laşitatea,

a sădit bărbăţia,

mi-a dezgolit mintea

de simţirea lumii

şi m-a îmbrăcat în veşmântul

simţirii spirituale.

Astfel, m-a despărţit de cele văzute

şi m-a unit cu cele nevăzute.

Şi mi-a dăruit să văd

pe Cel necreat şi să mă bucur de El.

Aceasta, pentru că am fost despărţit

de toate cele create şi văzute

şi stricăcioase în scurtă vreme

şi am fost unit cu Cel necreat,

cu Cel nestricăcios şi fără început,

cu Cel de toţi nevăzut.

Căci aceasta o face iubirea.

Să alergăm, cei credincioşi cu vigoare,

să ne grăbim, cei leneşi, cu silinţă !

Să ne trezim cei somnoroşi,

ca să apucăm iubirea,

sau mai bine zis să ne facem părtaşi de ea.

Şi aşa să ne mutăm de la cele de aici,

ca să ne înfăţişăm împreună cu ea

Creatorului şi Stăpânului,

ieşiţi împreună cu ea

în afara celor văzute.

Căci, altfel, vom fi părăsiţi

ca făpturi în cele văzute şi create,

în foc şi în tartar

şi în chinuri înfricoşătoare,

ca unii aflaţi fără ea, înţeleg fără iubire.

Şi dacă e cu putinţă o mântuire fără ea,

cum va fi aceasta, Hristoase al meu ?

Nicidecum.

Căci de ne despărţim de lumină,

cum vom scăpa de întuneric ?

De ne lipsim de bucurie,

Cum vom fi izbăviţi de întristare ?

De ne aflăm în afara cămării de nuntă,

cum ne vom putea veseli ?

O dată căzuţi din împărăţia Ta dumnezeiască,

cum vom putea afla, Mântuitorule,

altă mântuire, altă mângâiere,

sau în ce alt loc le vom putea avea ?

Cu adevărat nicăieri şi nicidecum

chiar dacă o cred unii nebuneşte.

Căci e nebun cel ce spune aceasta.

Dar răspunzând poate, va zice cineva :

Cum nu va fi în afara cămării de nuntă

Şi a locului celor drepţi

alt loc de mântuire sau de odihnă ?

Nebune, a spus iubirea,

nu auzi că Adam, protopărintele tău,

călcând o singură poruncă în Rai,

a fost dezbrăcat de slava dumnezeiască

şi Eva împreună cu el

şi au fost scoşi îndată din Rai,

primind în schimbul unei plăceri

moartea nenorocită

şi viaţa plină, vai, de osteneli,

rânduindu-li-se din partea lui Dumnezeu

cu dreptate să trăiască şi să moară.

Aşa cugetă că va fi şi atunci

când va avea loc judecata :

oricine se va afla dezbrăcat

de slava dumnezeiască asemenea aceluia,

va fi gonit îndată

afară din Rai,

adică din împărăţia

şi din cămara cerească de nuntă.

Chiar de nu va avea păcat,

dar va fi fără virtuţi,

se va înfăţişa cu totul gol.

Dar prima împărăteasă şi doamnă

a tuturor virtuţilor

este cu adevărat iubirea.

Ea e capul tuturor

şi veşmântul şi slava.

Iar trupul fără cap

e mort şi fără suflare.

Şi trupul fără veşmânt

cum nu va fi gol ?

Deci virtuţile fără iubire

sunt veştede şi nefolositoare.

Şi e gol de slava dumnezeiască

cel ce nu are iubirea.

Chiar de are toate virtuţile,

se înfăţişează gol.

Şi nesuportând să se arate gol,

voieşte mai degrabă să se ascundă.

Căci purtând ruşinea,

îşi poartă şi osânda

şi aude de la Judecătorul tuturor :

„nu te ştiu pe tine” (Matei XXV, 12).

A venit pe pământ Creatorul,

a luat suflet şi trup

şi a dat Duhul dumnezeiesc

care este iubirea.

De doreşti, deci, şi de voieşti

să iei Duhul dumnezeiesc,

crede desăvârşit în Dumnezeu

şi renunţă la fel la tine

şi ridică pe umeri, fără şovăială, crucea,

şi-L vei lua, copile,

murind prin intenţie

ca să te faci părtaş

vieţii nemuritoare.

Să nu te amăgească înşelătorii

prin cuvintele lor mincinoase,

că morţii vor primi după moarte viaţă.

Şi să nu te încrezi lor şi să te porţi cu nepăsare,

căci astfel nu te vei împărtăşi de viaţă.

Ascultă cuvintele lui Dumnezeu,

ascultă-le pe ale Apostolilor,

ascultă-le pe ale învăţătorilor

care veghează asupra Bisericii,

ascultă ce spune Hristos în tot ceasul :

,,Râuri de apă ale vieţii veşnice

din izvorul dumnezeiesc

curg din inima celor ce cred în Mine” (Ioan VII, 38).

Iar Apostolii şi învăţătorii toţi strigă

că de ne vom mântui,

vom primi de aici Duhul

şi pe Hristos însuşi.

Ascultă cuvintele Stăpânului,

ascultă cuvintele Cuvântului,

cum arată că oamenii

vor primi de aici Împărăţia Cerurilor :

,,Asemănatu-s-a, zice, aceasta

cu un mărgăritar de mult, preţ” (Matei, XV, 45).

Iar auzind de mărgăritar,

oare ce vei înţelege ?

Spui că este o piatră,

apucată sau văzută în întregime ?

Aceasta e o blasfemie.

Căci este spiritual.

Dar negustorul care l-a aflat,

spune-mi cum l-a aflat,

dacă e de neapucat.

dacă e nevăzut ?

Învaţă-mă, deci, unde l-a aflat

şi cum l-a văzut ?

Şi cum vânzând toate,

L-a cumpărat pe acela,

pe care nu l-a aflat, pe care nu l-a văzut,

pe care nu l-a luat în mâini

şi nici nu l-a pus la sân ?

îmi vei spune, că numai prin credinţă

şi prin nădejde va dispune de el,

ca şi cum l-ar avea ?

Dar Stăpânul n-a spus

cum înţelegi tu,

că numai prin nădejde se află,

nici că numai prin nădejde se primeşte,

vânzându-se pentru aceasta.

Pentru ce vă amăgiţi,

pentru ce vă întemeiaţi numai pe nădejdi deşarte ?

Pentru ce voiţi să vă faceţi

pricini ai pedepsei aspre şi ai voştri şi ai altora,

prin amăgiri deşarte ?

Ce te îndeamnă întâi să afli mărgăritarul

şi apoi ce l-ai văzut că e nepreţuit,

să vinzi toate ale tale şi să-l cumperi.

Dar tu vorbeşti de nădejde

şi te arăţi pe tine ca nevrând să-l cauţi,

ca nevrând să-l afli,

ca nevrând să vinzi avuţiile tale

şi să iei Împărăţia

de care Stăpânul a spus

că e înlăuntrul tău, dacă voieşti (Luca XVII, 21)

Dar poate eşti sărac

şi nu ai aur,

nici averi, nici bogăţie

şi auzind că prin vânzarea tuturor avuţiilor

se cumpără mărgăritarul nepreţuit,

vei spune : ,,Deci cum, neavând avere,

voi putea dobândi acest dumnezeiesc şi frumos mărgăritar ?

Te rog să asculţi despre aceasta

cu înţelegere următoarele :

Dacă ai avea toată lumea

şi cele din lume

şi dacă le-ai risipi, dăruindu-le

orfanilor şi văduvelor şi săracilor fără mijloace

şi te-ai face tu însuţi sărac ;

şi dacă ai socoti ca un preţ de valoare egală

ceea ce ai dat, zicând :

„Daţi-mi mărgăritarul,

căci am dat toate ale mele”,

vei auzi îndată pe Stăpânul spunându-ţi :

„Cum zici toate ale tale ?

Tu ai ieşit gol din pântecele maicii tale

şi vei intra iarăşi gol în mormânt.

Deci care zici că sunt ale tale ?

Nu înţelegi că eşti cu totul nebun

şi că nu vei lua mărgăritarul,

nici nu vei dobândi împărăţia ?”

Dar dacă tu ai risipit

toate avuţiile tale

sau dacă eşti foarte sărac

şi vii zicând aşa :

Vezi-mi, Mântuitorule, inima

şi sufletul zdrobite

şi cumplit chinuite

şi puternic consumate !

Vezi-mă, Stăpâne, gol,

vezi-mă lipsit şi străin

de toată virtutea,

şi foarte sărac în toate,

neavând ce să dau,

spre cumpărarea Ta, Cuvinte,

deci miluieşte-mă Tu singur,

Dumnezeul meu nerăzbunător !

Căci ce voi afla în lume

să dau egal în valoare cu preţul Tău,

Cel ce ai făcut toate ?

Ce-a dat desfrânata,

ce-a adus tâlharul,

ce bogăţie a oferit, Hristoase al meu, fiul risipitor ?

Spunându-le acestea, vei auzi :

„Da, ei mi-au adus daruri,

da, ei mi-au adus bogăţie.

Dându-mi tot ceea ce au avut,

au luat mărgăritarul

care e mai bun decât toată lumea.

Acestea adu-mi-le şi tu, de voieşti,

şi-l vei primi şi tu, fără îndoială.

După aceea vino la Mine

şi îndată îţi voi arăta mărgăritarul

pe care l-au primit aceia

şi te vei bucura.

Chiar de vei da însuşi sufletul tău,

să socoteşti că n-are nici o valoare.

Să cugeţi că e nimic.

 Dacă vii la Mine,

cum a venit desfrânata,

găseşti toată puterea,

găseşti toate mărgăritarele

pe care de le va primi lumea

şi pe lângă ei din lumea aceasta,

alte zeci de mii, din alte lumi,

nu vor fi lipsiţi niciodată de acest mărgăritar,

sau de comorile mele.

Şi-ţi voi da şi ţie darul

Pe care l-am dat aceluia”.

Iată ce-ţi va spune Dumnezeu

şi ce te va învăţa despre felul

cum a venit tâlharul şi desfrânata

cei sărbătoriţi în lume,

cum întorcându-se risipitorul,

a fost primit îndată.

Iar tâlharul care a făcut multe rele

s-a mântuit prin credinţă.

,,Şi, pe drept cuvânt, fiindcă în vreme ce toţi M-au negat

şi toţi s-au smintit când am fost spânzurat pe lemn,

singur el M-a mărturisit,

şi a strigat din inimă

că sunt Dumnezeu şi împărat şi nemuritor.

De aceea a şi luat înaintea tuturor Împărăţia,

Iar iubirea desfrânatei,

ce cuvânt o va exprima ?

E iubirea pe care ea o avea în inimă,

când a venit ca la Dumnezeul celor văzute şi nevăzute

şi Mi-a dăruit-o cu îmbelşugare,

ca nimeni până atunci.

Pe aceasta văzând-o, am primit-o.

Şi nu i-am luat iubirea,

ci dându-i mărgăritarul,

i-am lăsat iubirea,

ba o voi şi înflăcăra

şi o voi înălţa ca un foc mare.

Şi am iertat-o pe aceea,

socotind-o mai cuviincioasă decât fecioarele.

Căci trecând deodată peste toată legea,

ca peste un zid,

sau suindu-se peste scara tuturor virtuţilor,

a ajuns la sfârşitul legii,

care este iubirea (Rom. X, 4 ; XIII, 10).

Şi a mers ţinând-o întreagă

până la moarte.

Iar risipitorul la fel,

întorcându-se din inimă (Luca XV, 11).

s-a pocăit cu adevărat.

Şi el, care era mai înainte fiul Meu,

nu s-a apropiat ca fiul Meu,

ci mă ruga să-l primesc

ca pe unul din simbriaşii mei.

Şi nu grăia numai cu gura,

ci şi cu sufletul,

şi arăta prin fapte

ceea ce spunea prin cuvinte.

Această smerenie a lui

m-a atras spre înduioşare.

Şi l-am îmbogăţit îndată

şi l-am slăvit numaidecât

fiindcă l-am văzut,

venind la Mine din tot sufletul

şi fiindcă nu s-a mai depărtat deloc cu mintea,

cum fac aceasta mulţi.

La fel, deci, de se apropie oricine

şi cade cu sinceritate la picioarele Mele

– să audă toată făptura ! –

ÎI voi primi îndată.

Dar oricine voieşte să ia harul Meu cu viclenie

şi se apropie cu făţărnicie

sau având în sine răutatea,

sau încrezându-se în faptele sale,

stăpânit de mândrie sau de pizmă,

nu va avea parte cu Mine, care sunt Hristos”.

Acestea ţi le spune Dumnezeu prin noi,

ţie şi tuturor, şi din alte pilde,

că trebuie să iei de aici

întreaga Împărăţie a Cerurilor,

de voieşti să intri în ea şi după moarte.

Iar de voieşti, Îţi voi arăta clar,

Ascultă iarăşi pe Dumnezeu

vorbindu-ţi în parabole :

„Cu ce voi asemăna Împărăţia Cerurilor ?

Asemenea este, ia aminte,

cu grăuntele de muştar

pe care luându-l un om,

l-a semănat în grădină.

Şi a odrăslit şi s-a făcut un copac mare” (Luca XIII, 18).

Spune, deci, cel care auzi :

Ce este acest grăunte ?

Ce socoteşti că este el ?

Spune cu curaj !

Iar de nu, îţi voi spune eu

şi-ţi voi descoperi adevărul.

Fără îndoială, a spus că acest grăunte

este Împărăţia Cerurilor.

Sau acest grăunte

este harul Duhului Dumnezeiesc.

Iar grădina este inima fiecărui om,

în care cel ce a primit Duhul,

îl seamănă înlăuntru şi-l ascunde

în cutele măruntaielor

ca să nu-l vadă nimeni;

şi-l păzeşte cu toată grija,

ca să odrăslească şi să se facă copac

şi să urce până la cer.

Deci de spui : nu aici,

şi după moarte vor lua împărăţia,

toţi cei ce o doresc cu căldură,

răstorni cuvintele Mântuitorului

şi Dumnezeului nostru.

Căci de nu iei grăuntele de muştar,

de care am grăit,

şi de nu-l semeni în grădina ta,

rămâi cu totul fără sămânţă.

Iar dacă iei sămânţa

şi o înăbuşeşti între spini (Luca VIII, 7),

sau o predai păsărilor (care răpesc grăuntele),

sau laşi neudată grădina ta din negrijă

şi sămânţa ta nu odrăsleşte şi nu rodeşte,

spune-mi ce folos vei avea din sămânţă ?

Şi când altădată, dacă nu aici

vei lua sămânţa .

Îmi spui : după moarte,

dar te abaţi de la ceea ce se cuvine.

Căci te întreb: în ce grădină o vei ascunde atunci

şi prin ce lucrări te vei îngriji ca să odrăslească ?

Cu adevărat, frate, eşti plin de o răutate care te amăgeşte.

Căci timpul acesta este al faptelor,

iar viitorul este al coroanelor.

Ia-ţi aici arvuna, a spus Stăpânul (Ef. I, 14).

Primeşte aici pecetea (Apoc. VII, 2 şi IX, 4).

Aprinde de aici sfeşnicul, candela sufletului tău (Matei XXV, 26).

înainte de a se întuneca,

înainte de-a se închide

porţile lucrării !

”De eşti înţelept,

Mă voi face ţie aici mărgăritar pe care să mă cumperi.

De aici îţi sunt

şi grăunte de muştar;

de aici mă fac ţie aluat

şi dospesc făina ta.

îţi sunt de aici apă (loan VII, 37)

Mă fac şi foc ce îndulceşte,

Mă fac de aici şi veşmânt,

Mă fac ţie, de voieşti, şi toată hrana şi băutura.”

Acestea le spune Stăpânul.

„De Mă cunoşti de aici astfel,

Mă vei avea şi acolo în chip negrăit,

făcut ţie toate.

Dar dacă vei pleca necunoscând

lucrările harului Meu,

Mă vei afla acolo numai ca neîndurat Judecător”.

O, Hristoase al meu şi Dumnezeul meu,

să nu mă osândeşti atunci,

nici să nu mă supui judecăţii Tale,

pe mine care mult Ţi-am greşit,

ci să mă primeşti ca pe unul

din slugile cele mai de pe urmă.

Şi mă învrednicești de aici

să-Ţi slujesc, Mântuitorul meu,

şi să primesc Duhul Tău dumnezeiesc

ca arvună a împărăţiei Tale ;

şi să mă bucur acolo

de cămara de nuntă a Ta

şi de slavă

Ca să Te văd pe Tine,

Dumnezeul meu, în veacurile veşnice. Amin.”

Tradus din limba greacă veche de Preotul Profesor Dr. DUMITRU STĂNILOAE în volumul Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești,  Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă Bucureşti – 2017. pp. 138-167

2022
„Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”
și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”