Sfântul Ioan Rusul – Rob cu trupul, liber cu sufletul

„Cel ce te-a chemat pe tine de pe pământ la lumea cea cerească, ține și după moarte, neschimbat, trupul tău, Sfinte. Căci tu în Asia ai fost dus prizonier și acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roagă-l să mântuiască sufletele noastre.” (27 mai)

Hristos a înviat!

Cu ocazia prăznuirii Sfântului Ioan Rusul, parohia noastră îmbracă haina bucuriei duhovnicești, cinstindu-l cu profundă evlavie în ziua de 27 mai.

Sfânta Liturghie de astăzi a fost înălțată prin cântările pline de har ale stranei, care, păstrând frumusețea tradiției ortodoxe, au ridicat sufletele credincioșilor spre Dumnezeu.
Lăcașul de cult a fost împodobit cu flori, prin jertfa și dragostea Părintelui paroh Laurențiu Lazăr și a enoriașilor, ca semn de respect și iubire față de casa Domnului.

Astăzi, în ziua de 27 mai, Biserica noastră îl prăznuiește pe Sfântul Ioan Rusul, un sfânt iubit și cinstit pentru viața lui curată, pentru smerenia sa profundă și pentru nenumăratele minuni săvârșite atât în viață, cât și după trecerea sa la Domnul.
Sfântul Ioan Rusul s-a născut în jurul anului 1690 în Mica Rusie, într-o familie de oameni credincioși.
La doar 21 de ani, a fost luat prizonier în timpul războiului ruso-turc și vândut ca rob unui ofițer turc în localitatea Procopion, din Capadocia.
Acolo avea să înceapă o viață grea, dar în același timp sfântă. Deși tânăr și aflat departe de țară, nu și-a lepădat nici credința, nici conștiința.
Stăpânul său, văzându-l statornic în dreapta credință, l-a amenințat și l-a supus la tot felul de umilințe, dar el a rămas neclintit, spunând: „Dacă mă silești să-mi schimb credința, mai degrabă îți predau capul decât credința. Creștin m-am născut și creștin voi muri!”.
Pentru nevoințele sale, Sfântul Ioan Rusul a fost așezat să doarmă în grajd, lângă animale. Dar grajdul s-a transformat în loc de sfințenie.
Acolo se ruga, acolo postea, acolo i se arăta Dumnezeu.
În loc de plângere și revoltă, Sfântul și-a dus crucea cu blândețe, cu rugăciune, cu răbdare. Trupul i-a fost chinuit, dar sufletul i-a rămas viu și unit cu Hristos.
Iubiți credincioși, ne plângem uneori că ne e greu, că nu suntem înțeleși, că nu avem parte de liniște. Dar Sfântul Ioan Rusul ne arată că adevărata libertate nu se măsoară în spații largi sau în confort, ci în curăția inimii și în credința nestrămutată.
A trăit ca rob, dar a fost liber! A fost disprețuit de oameni, dar prețuit de Dumnezeu!
Viața lui este o mărturisire tăcută, dar puternică.
Nu a predicat cu vorbe, ci cu însăși viața lui.
Nu a răspuns răului cu rău, ci cu răbdare și iubire. Așa a ajuns să fie iubit chiar și de cei care îl persecutau. Pentru că omul smerit și blând devine, fără să vrea, un far pentru ceilalți!
După moartea sa, trupul i-a fost găsit neputrezit, răspândind bună mireasmă.
În secolul al XIX-lea, când moaștele sale au fost profanate de niște necredincioși, trupul sfântului nu s-a ars, ci s-a mișcat în mijlocul focului ca și cum ar fi fost viu.

Astăzi, moaștele lui se păstrează în insula Evia, în Grecia, și sunt izvor de nenumărate vindecări. De aceea este numit grabnic ajutător și mare vindecător. Mulți bolnavi, mame cu copii, oameni în necazuri, îl cheamă în rugăciune și simt ajutorul lui aproape imediat.
Ce ne mărturisește nouă, celor de astăzi, acest tânăr rob din secolul al XVIII-lea? Ne spune că viața curată, credința vie, smerenia adevărată nu sunt imposibile.

Ne spune că în mijlocul lumii acesteia, plină de ispite, putem trăi frumos, cu demnitate, cu curaj, alături de Dumnezeu. Avem atâția sfinți care au fost preoți, călugări, episcopi.
Dar iată, Sfântul Ioan Rusul a fost un simplu soldat. N-a avut pregătire teologică, n-a ținut cuvântări. Dar Dumnezeu l-a proslăvit, pentru că a trăit ca un adevărat creștin, în fiecare clipă a vieții sale. Sfântul Ioan Rusul ne arată că sfințenia nu ține de loc sau de poziție, ci de cum trăim. El a făcut din grajd o biserică și din viața de rob o scară către cer.
Să fim răbdători când suntem nedreptățiți. Să fim buni chiar și cu cei care ne greșesc. Să nu ne rușinăm de Hristos, chiar dacă lumea ne judecă. Să nu ne pierdem pacea inimii, chiar dacă viața devine grea. Să îl rugăm, așadar, pe Sfântul Ioan Rusul să ne fie sprijin în viața noastră de zi cu zi. Să mijlocească pentru noi, pentru copiii noștri, pentru bolnavi, pentru cei în necazuri. Să ne învețe, prin pilda vieții lui, ce înseamnă o inimă curată și un suflet statornic.

Amin!

diacon Andrei Dimitrie Mihalcea 27 mai 2025