Binecuvântare și daruri la început de an școlar

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, din ziua de duminică, 8 septembrie 2024, a încheiat vacanța de vară într-un ton voios însuflețit de bucuria și zâmbetul celor mai tinere vlăstare ale parohiei Iancu Nou-Bălăneanu care au participat la Sfânta Liturghie alături de părinții lor.
Prin efortul enoriașilor, sub coordonarea Comitetului parohial îndrumat cu înțelepciune de părintele paroh Laurențiu Lazăr, s-a desfășurat a patra ediție a programului pentru tineret „Ajută-mă să-mi fac ghiozdanul”.
Au fost oferite 36 de ghiozdane copiilor care participă la activitățile Atelierului de creație „Lumină și culoare” și ale Școlii duminicale desfășurate în Așezământul parohial „Sfântul Ierarh Nicolae”.
S-au înălțat rugăciuni pentru binecuvântarea noului an școlar și cei mai mulți dintre copii au primit Cinstitul Trup și Sfântul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, fiind desprinși cu bucuria de a-i rosti numele și de a-si pune nădejdea în ajutorul și binecuvântarea Lui.
Ne rugăm Preasfintei Treimi ca prin mijlocirea Maicii Domnului să întărească voința acestor tineri și să le lumineze mintea spre dobândirea cunoștințelor celor mai folositoare spre a sluji Biserica, Neamul și Patria prin comoara sufletului lor.
Succes în noul an școlar!










