„Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, ce bucurie ar fi!”


Astăzi, 22 decembrie 2024, cu binecuvântare PreaSfintei Treimi, biserica parohiei Iancu Nou Bălăneanu a fost martora unui moment de neuitat, un concert de colinde ce a adus în sufletele celor prezenți bucuria și lumina Crăciunului.

Copiii Școlii de Muzică din cadrul Așezământului parohial „Sfântul Nicolae”, aducând un strop de cer pe pământ, au oferit un spectacol emoționant, în care dragostea lor pentru muzică și credința lor curată au transformat fiecare colind într-un dar de suflet.

Repertoriul concertului a fost ales cu grijă, incluzând colinde tradiționale românești precum „Iată vin colindători”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Floricica”  și „Sus la poarta Raiului”.

Alte piese, precum „Ce-ați văzut, păstori?”, „Domnuleț și Domn din cer” și „La Viflaim colo-n jos”, au reflectat bucuria vestitorilor Nașterii Domnului.

De asemenea, colindele internaționale „Silent Night” O Tannenbaum, o Tannenbaum/O, brad frumosși „O Holy Night” au adus o dimensiune universală acestei sărbători, unind glasurile copiilor cu cele ale creștinilor din întreaga lume.

Finalul concertului a fost marcat de piesa „Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, ce bucurie ar fi”.

Interpretată cu pasiune și sinceritate, această melodie a încheiat concertul într-o atmosferă de emoție profundă,  iar aplauzele îndelungate au fost dovada bucuriei și încântării publicului.

În glasurile copiilor s-au regăsit bucuria, curăția și lumina Crăciunului, iar inimile tuturor celor prezenți au fost încălzite de această sărbătoare a credinței.

Un moment aparte al  acestei zile fost prezența Moșului Crăciun.

Vezi Sosirea Moșului

Îmbrăcat în straiele sale tradiționale, cu barba albă ca zăpada și chipul plin de bunătate, a venit în mijlocul nostru ca un simbol al iubirii dumnezeiești, ce se revarsă asupra tuturor celor care Îl primesc pe Hristos în inimile lor.

Moșul a vorbit cu dragoste despre Nașterea Mântuitorului, despre colindele românești ce reprezintă mărturisirea bucuriei întrupării Fiului lui Dumnezeu, o rugăciune cântată, dătătoare de pace și iubire în sufletele noastre.

Moșul a adus daruri pentru copii, oferite cu iubire și generozitate din partea credincioșilor parohiei.

Gazda evenimentului, părintele paroh Laurențiu Lazăr, a prezentat cu emoție micii artiști și a creat un cadru cald și primitor pentru desfășurarea acestui moment special.

Părintele paroh a subliniat că acest concert de colinde nu a fost doar un moment artistic, ci o adevărată mărturisire de credință și o pregătire duhovnicească pentru întâmpinarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Aceste performanțe remarcabile au fost posibile datorită muncii susținute a domnișoarelor profesoare Elena Cristina Zaharia și Cristina Radu.

Timp de câteva săptămâni, ele au lucrat cu dăruire și răbdare, ghidând copiii pas cu pas spre această reușită artistică.

Talentul lor pedagogic și pasiunea pentru muzică s-au reflectat în fiecare interpretare, iar rezultatul a fost un concert care a impresionat profund întreaga comunitate.

Mulțumim din suflet copiilor care, prin colindele lor, au adus o fărâmă de Cer în mijlocul nostru, părinților care i-au sprijinit în pregătirea acestui moment și tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment de neuitat.

Glasurile copiilor au adus în inimile noastre o atmosferă duhovnicească ce ne va călăuzi pe drumul nostru spre Betleemul sufletesc ca să-L întâmpinăm pe Pruncul Hristos cu inimile pline de iubire, smerenie și nădejde.

Fie ca Nașterea Domnului Iisus să ne umple inimile de „pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte” (Filipeni 4,7).

Vezi Floricica videoclip

https://youtube.com/shorts/ZomecFK

vezi videoclip O brad frumos

Vezi videoclip Mare-i seara

Vezi videoclip Sus la poarta Raiului

„Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, ce bucurie ar fi!”

Din cer senin

O Holy Night

Silent Night

Deșteaptă-te, române! Imn național

 

Meniu