„Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare de greșalele noastre, Hristoase Dumnezeule”
Prima Duminică din Postul cel Mare, consacrată dreptei credințe sau Ortodoxiei, a fost pentru enoriașii parohiei Iancu Nou Bălăneanu un nou prilej de îmbogățire duhovnicească.
Aceasta duminică amintește de evenimentele din 11 martie 843, de la Constantinopol, când a fost restabilit cultul Sfintelor Icoane care „fac parte din mărturisirea dreptei credințe, încât nimeni nu poate fi creștin ortodox dacă nu cinstește sfintele icoane”[1].
După o săptămână de pregătire prin participarea la slujbele Bisericii, mărturisirea dreptei credinţe şi lepădarea de păcate prin pocăinţă, prin Spovedanie, iar apoi împărtăşirea cu Sfintele Taine la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, enoriașii parohiei au primit un scump dar, icoana Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, oferită de o familie iubitoare și mult râvnitoare pentru frumusețea și bună-cuviința Casei Domnului
Sfântul Ierarh Ioan, grabnicul ajutător și vindecător, a izvorât multă dragoste şi veneraţie în rândul credincioșilor, răspunzând acestei cinstiri prin minunile şi arătările sale către cei care îl cheamă cu credinţă.
Icoana sa, sfințită după slujba Sfintei Liturghii, va fi o invitație la rugăciune, un semn al prezenţei rugăciunii Sfântului pentru noi şi împreună cu noi.
Într-un cuvânt pastoral, rostit la San Francisco în 26 ianuarie 1965, Sfântul spunea că:
„amintindu-ne despre sfinţi, despre nevoinţele lor, icoana nu este o simplă reprezentare a sfântului, aşa cum a arăta el pe pământ.
Icoana înfăţişează lupta sa lăuntrică, înfăţişează felul în care a ajuns să fie socotit înger pământesc, om ceresc. Exact aşa sunt reprezentările Maicii Domnului, ale lui Iisus Hristos.
Ele trebuie să zugrăvească acea preaînaltă sfinţenie care era în Ei.
Căci Domnul Iisus Hristos este unirea a tot ce e omenesc și a tot ce e dumnezeiesc, și când este zugrăvită o icoană a Mântuitorului, ea trebuie zugrăvită astfel încât să simțim că El este un Om, un om adevărat şi că, în același timp, El este mai presus de om, ca să nu ne apropiem de El, aşa cum ne apropiem de fiecare trecător, de fiecare cunoscut.
Trebuie să simțim că El este Omul apropiat nouă și Domnul nostru, Care ne este milostiv și, în același timp,
că este temutul Judecător, Care dorește ca noi să-L urmăm și vrea să ne aducă în Împărăţia cerească.”[2]
Cu mulțumire și bucurie continuăm urcușul duhovnicesc, ostenindu-ne spre mai multă rugăciune și pocăință până în momentul în care va izbucni în lung și lat vestea : „Hristos a înviat!”
Galerie foto
Note:
[1] PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la Duminicile de peste an, Ediția a doua, revizuită și îmbogățită, Ed. Basilica, București, 2023, p.417.
[2] Sfântul Ioan Maximovici, Cuvinte pentru viața sufletului. Predici şi îndrumări duhovniceşti, Editura Sophia, București, 2016, pp. 128-129
