Seminar aplicat – aspecte practice ale vieții de preot, la parohia Iancu Nou-Bălăneanu, București

În pragul Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului, părintele conf. dr. Lucian Petroaia alături de părintele Laurențiu Lazăr a invitat masteranzii din anul I și II de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, specializarea Pastorație și viață liturgică la un seminar practic desfășurat la parohia Iancu Nou-Bălăneanu, din Protopopiatul Sector 2 București.

Cursul s-a desfășurat în incinta bisericii sub bradul de Crăciun. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a li se prezenta masteranzilor aspecte practice despre ceea ce înseamnă activitatea pastorală, administrativ-gospodărească și liturgică desfășurată la această parohie.
Părinții au dat sfaturi viitorilor preoți despre diverse aspecte privind comuniunea și comunicare între preoții slujitori la același altar.
Toți sunt membrele aceluiași trup.
Este important să învețe să comunice bine și să conlucreze toți pentru același scop comun.
Fiecare să își identifice talantul pe care îl are vizavi de lucrările care sunt de făcut în cadrul parohiei iar apoi să îl comunice într-un mod asertiv preotului paroh.

Astfel, o distribuire a sarcinilor și mai ales o asumare a acestora va garanta o reușită a oricăror activități derulate de către aceștia. Și mai ales ei să nu uite că totul se face pentru slava lui Hristos.
Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări prin care studenții masteranzi și-au întregit viziunea asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat munca de preot și dincolo de teoria liturgică, sau dincolo de aparențe.

A fost invitat la această întâlnire Petre Udrea-Liuță, teolog și director de programe educaționale în cadrul Asociației pentru educație și cultură Adlittera.
El este un colaborator al Pr. Conf. Dr. Lucian Petroaia în cadrul mai multor proiecte educațional-teologice.

Studenții masteranzi au apreciat foarte mult această întâlnire și le sunt recunoscători celor doi organizatori, profesorului lor, părintele conf. Dr. Lucian Petroaia și gazdei primitoare, părintele Laurențiu Lazăr, rugându-se Bunului Dumnezeu să le dea o viață lungă și sănătoasă, în care să poată îndruma cât mai mulți tineri pe acest drum al preoției!

Petre Udrea-Liuță
Director de programe educaționale, Asociația pentru educație și cultură Adlittera
Teolog și Absolvent al masterului Pastorație și viață liturgică

2022
„Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”
și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”

Meniu