Sfințenia- răspunsul la vremuri grele -Pilda Sfântului Ioan Maximovici, ocrotitorul nostru-

„Iată, grija pentru turma dăruită ție, în călătoria ei pământească a arătat în Duhul jertfele pe care tu aveai să le aduci pentru lumea întreagă. Așa credem și noi cu statornicie, după ce am ajuns să-ți cunoaștem dragostea, sfinte ierarhe și făcătorule de minuni Ioane. Întru totul sfințit prin slujirea Preacuratelor Taine și pururi întărit în acest chip, cu grăbire ai alergat la cei aflați în suferință, preafericite tămăduitorule. Grăbește-te și acum să vii în ajutorul nostru, al celor ce cu toată inima te slăvim.” Tropar al Sfântului Ierarh Ioan Maximovici

      Ziua hramului a fost așteptată cu multă emoție și bucurie de întreaga noastră comunitate.
De la primele ore ale dimineții, credincioșii au început să sosească la biserică, purtând în suflet dorința de a fi împreună într-o zi de mare sărbătoare.

Era o atmosferă caldă, plină de pace și bucurie, iar biserica era frumos împodobită, gata să-și primească oaspeții și să-și cinstească ocrotitorul spiritual.

Slujba a început cu Utrenia, săvârșită cu multă evlavie.
Cântările și rugăciunile rostite cu credință au pregătit inimile tuturor pentru Sfânta Liturghie care a urmat.
În acel timp sfânt, întreaga biserică a fost cuprinsă de o liniște plină de har.

Copii, tineri și vârstnici, toți erau adunați în rugăciune, înălțând mulțumiri și cereri către Dumnezeu.
Atmosfera a fost una de sărbătoare adevărată.

A fost o zi în care ne-am simțit cu toții mai aproape unii de alții și mai aproape de Dumnezeu.
Hramul a fost o mărturie vie a lucrării lui Dumnezeu în mijlocul comunității noastre, o zi care va rămâne în inimile tuturor ca o sărbătoare a credinței și a iubirii.

Reamintim faptul că, din mila Bunului și de oameni iubitorului Dumnezeului nostru cel în Treime slăvit, parohia noastră a primit Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, un dar de mare preț.

Acestea au fost dăruite cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și prin bunăvoința Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfințitul Părinte Kyrril, Arhiepiscop de San Francisco și America de Vest al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara granițelor Rusiei. Acest dar sfințit este pentru noi o binecuvântare și o întărire în credință.

„Bucură-te, Sfinte Ierarh Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!”

Iubiți credincioși,     

Astăzi stăm cu evlavie înaintea icoanelor a doi mari Sfinți ai Bisericii, Sfântul Ierarh Ioan Maximovici și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

Deși despărțiți de secole, de geografie și de misiuni diferite, ei se întâlnesc într-un chip tainic în lucrarea lui Dumnezeu și în sfințenia vieții lor.

Pe cât de diferite au fost vremurile în care au trăit, pe atât de asemănătoare le-au fost inimile: arzătoare pentru Hristos, pline de iubire pentru aproapele, însetate de adevăr și de dreptate.

Sfântul Ioan a fost un episcop al secolului XX, născut în pământul Rusiei, prigonit de regimuri și purtat ca un exilat prin lume: Shanghai, Paris, San Francisco.

Un om plăpând, slab în trup, dar puternic în duh, nelipsit de la Sfânta Liturghie, mereu în rugăciune, post și milostenie.
Era văzut în miezul nopții închinându-se ore întregi în fața icoanelor, rostind neîncetat numele Domnului, dormea pe jos, aproape nimic nu mânca, și totuși purta în el o pace adâncă.
Unde era suferință, acolo mergea, unde erau orfani, acolo îi ocrotea, unde oamenii erau rătăciți, îi aducea înapoi la Hristos cu blândețe și rugăciune.

Sfântul Ștefan cel Mare, în schimb, a fost un voievod al Moldovei, conducător de oști, apărător al neamului și al credinței în vremuri de cumplită prigoană. S-a luptat cu turcii, cu tătarii, cu dușmani din afară și dinlăuntru, însă ceea ce l-a făcut sfânt nu a fost doar biruința în războaie, ci felul în care, după fiecare bătălie, căuta fața lui Dumnezeu, ridica biserici și mănăstiri, se închina, se spovedea, se ruga, îngenunchea ca un monah, cu inima zdrobită, recunoscând că toată puterea sa era de la Dumnezeu și așa cum sabia lui apăra trupul țării, rugăciunea lui apăra sufletul poporului.

Amândoi au fost, fiecare în felul său, stâlpi ai credinței. Unul în haina episcopală, tăcut și smerit, dar plin de puterea rugăciunii; celălalt cu sabia în mână și cu crucea în inimă, conducând un popor rănit, dar nădăjduitor.

Amândoi au fost oameni ai suferinței. Sfântul Ioan era batjocorit, considerat ciudat, neînțeles chiar de cei din jurul său, dar îndura totul cu răbdare.
Sfântul Ștefan pierduse frați, copii, aliați, dar niciodată nu și-a pierdut credința.
Când toți îl trădau, el mergea la Putna și se ruga, când toți îl lăudau, tot acolo mergea și mulțumea lui Dumnezeu, în fața oamenilor era voievod, dar în fața lui Hristos era fiu și slujitor.

Noi, cei de astăzi, suntem deseori copleșiți de vremuri tulburi, de incertitudine, de teamă.
Ne uităm la lumea din jur și nu vedem decât războaie, dezbinări, boli, neîncredere, păcate strigătoare la cer, însă în mijlocul acestui haos, Biserica ne pune înainte astfel de sfinți ca să ne spună, nu te teme, nu ești singur.
Dumnezeu lucrează și în cele mai întunecate vremuri, dar o face prin oameni care Îl iubesc cu toată inima lor, prin rugăciune, post, curăție, smerenie.

Sfinții Ioan și Ștefan ne arată că nu este nevoie să fim puternici după trup, bogați sau influenți, ci credincioși și statornici.

Ne învață că sfințenia nu este o poveste de demult, ci o realitate vie, posibilă și astăzi.
Ne învață să ne rugăm, să ne încredem în Dumnezeu, să nu răspundem răului cu rău, ci cu iubire.

Să ridicăm biserici în sufletul nostru, chiar dacă nu avem piatră și cărămidă. Să apărăm credința, nu cu vorbe goale, ci cu viața noastră, cu faptele noastre, cu inima noastră.

Să-i rugăm pe acești doi sfinți să ne fie mijlocitori, să aprindă în noi dorul după cer, să ne călăuzească pe calea mântuirii.

Amin!

Articol scris de către diac. Mihalcea Andrei-Dimitrie, 2 iulie 2025