„Veniți de primiți Lumină!” – Noaptea Învierii la Parohia Iancu Nou-Bălăneanu- 20 aprilie 2025

O mărturie a biruinței lui Hristos trăită în mijlocul credincioșilor

Noaptea Învierii este, pentru mulți dintre noi, noaptea cea mai sfântă din an ce devine o clipă de veșnicie coborâtă în inimile noastre.

Aproape de ora 23.30, curtea bisericii și strada din față au devenit un spațiu al tăcerii pline de sens.

Sunt oameni de toate vârstele, fiecare cu rugăciunea lui, cu taina și durerea lui, cu întrebările și nădejdea lui, dar toți uniți de o singură dorință: să se apropie de Hristos.

Biserica, cufundată în întuneric, reflecta starea sufletului omenesc înainte de har: gol, tânjind după lumină.
În acea liniște adâncă, rugăciunile nerostite urcau ca o mireasmă tainică spre cer. Așteptam cu toții un semn, o lumină care să străpungă întunericul, așa cum Hristos înviind a străpuns întunericul morții.

La miezul nopții, clopotele au început să bată iar ușile împărătești ale Sfântului Altar s-au deschis larg.
Însoțit de ceilalți preoți slujitori și de diacon, părintele paroh a ieșit din Sfântul Altar purtând Lumina Învierii și a rostit cu glas puternic și cu fața senină „Veniți de primiți Lumină!” – o chemare ce a trecut prin noapte ca o sabie de foc.

Valuri de lumină s-au aprins într-o clipă, îmbrăcând chipurile credincioșilor în strălucire. Lumina adusă de la Sfântul Mormânt, venită tocmai din Ierusalim prin grija Patriarhiei Române, s-a răspândit din făclie în făclie, din inimă în inimă.

Clerul și credincioșii au ieșit afară, pe esplanada din fața bisericii.
Acolo, sub cerul nopții, înconjurați de lumina miilor de lumânări aprinse, a urmat momentul citirii Evangheliei Învierii, din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 28.

Acele cuvinte ne-au dus cu gândul la zorii acelei dimineți sfinte în care femeile mironosițe au venit la mormânt și L-au întâlnit pe Hristos Cel Înviat.

El, privindu-le cu iubire, le-a rostit: „Bucurați-vă!  Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi!”. (Matei, 28, 9-10)

Asemenea femeilor mironosițe, am simțit nevoia de a ne pleca sufletul și trupul în tăcere adâncă la picioarele Mântuitorului, ca să-I mulțumim pentru darul neprețuit al Învierii Sale.

Apoi s-a înălțat o cântare puternică și cutremurătoare: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând…”,  o revărsare de credință din mii de piepturi.

Cântarea solemnă a corului mixt „Sfântul Ioan Maximovici”, a însoțit întreaga slujbă, căci prin dăruirea și osteneala lor acești tineri au devenit glasul bucuriei pascale pentru întreaga comunitate.

Părintele paroh a rostit un cuvânt care a atins inimile tuturor.

Nu a fost o predică lungă sau împodobită cu multe cuvinte – a fost un cuvânt simplu, sincer, rostit cu o dragoste tăcută, dar adâncă.  Fără înflorituri, fără teologie grea – doar adevăr curat, primit cu tăcere și cu inimile deschise.

Treptele bisericii, soclul de piatră, fiecare colț al curții – toate au fost împodobite de candele aprinse.
Aceste mici flăcări, așezate cu smerenie, formau o țesătură de lumină: o comuniune sfântă a celor vii cu cei adormiți.
Fiecare lumânare purta în ea un nume, o dorință, o rugăciune.
Era haina de lumină a Învierii, întinsă peste lume, peste dureri și speranțe, peste timp.

Slujba a continuat apoi în biserică.
Începând cu duioasele stihiri ale Canonului Învierii, corul a înălțat sufletele tuturor celor prezenți, unind frumusețea muzicii bisericești cu evlavia și emoția credinței curate.
Sub îndrumarea dirijorului și în duhul rânduielii liturgice, membrii corului au reușit  să ne călăuzească spre rugăciune profundă și bucurie sfântă, căci fiecare cântare părea o rază din lumina neînserată a Paștilor.

Când a început cântarea „Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea…”, ne-au cuprins lacrimile. Era acolo și acel verset tulburător: „Să iertăm toate pentru Înviere, și să zicem: fraților! și celor ce ne urăsc pe noi…”.

Mulți dintre credincioșii parohiei noastre s-au apropiat de Sfântul Potir, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului, după ce s-au pregătit cu post, rugăciune și spovedanie.
A fost un moment de adâncă emoție, de liniște și împlinire lăuntrică, căci ce dar poate fi mai mare decât să-L primești pe Hristos Cel Înviat în inima ta?

A fost o noapte în care Biserica a arătat încă o dată că nu este doar zid, ci este trup viu, este mamă care adună pe toți fiii risipiți, este loc de întâlnire între dorul omului și iubirea lui Dumnezeu.

În Duminica Paștelui, ne-am adunat din nou, de această dată la ceas de prânz, la ora 11:00, pentru a săvârși împreună slujba Vecerniei, cunoscută și sub numele de „a doua Înviere”.

În cadrul acestei slujbe s-au citit versetele 19-25 din capitolul 20 al Evangheliei de la Ioan, care descriu arătarea Mântuitorului Cel înviat ucenicilor Săi și frământarea Sfântului Apostol Toma.

Lectura Evangheliei a fost rostită în mai multe limbi – română, greacă, latină, italiană, engleză, spaniolă, germană, ebraică, franceză și portugheză – în duhul tradiției care simbolizează vestirea Învierii lui Hristos tuturor popoarelor și limbilor pământului.

Cuvintele „Pace vouă!” – rostite de Hristos ucenicilor Săi – au fost auzite în zece limbi, ca mărturie vie a faptului că Evanghelia este destinată întregii omeniri.

Credința în Domnul Hristos adună oamenii, îi unește, le dă sens și îi face frați.
Mii de suflete s-au rugat împreună, mii de lumini au ars împreună, mii de inimi au cântat împreună iar dincolo de frumusețea slujbei și de atmosfera sărbătorească, rămâne bucuria adâncă a credinciosului care poate spune, cu inima plină:

Hristos a înviat! Și a înviat și în mine!